Astfel, şefii celor mai importante departamente din Parchetul General, DNA şi DIICOT, vor câştiga echivalentul a 11,4 salarii minime pe economie, la fel ca un ministru de stat şi un chestor din Parlament, a precizat pentru NewsIn un participant la discuţiile de luni seară de la guvern.
Un ministru este plasat, în schimb, pe grila legii unice cu un coeficient 11,2, iar un parlamentar are mai puţin de 10 salarii minime, respectiv un coeficient 9,6.
Premierul este trecut pe cea de-a doua treaptă, cu coeficient 11,8, alături de preşedinţii celor două camere parlamentare, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al Curţii Constituţionale, preşedintele CSM, procurorul general şi şeful Curţii de Conturi.
Preşedintele României a rămas, astfel, singurul demnitar cu coefieict maxim în grila Legii unice, respectiv 12, aşa cum a decis guvernul la finalul săptămânii trecute.
Un vicepremier este plasat pe treapta a treia, la fel ca vicepreşedinţii CSM, ÎCCJ şi judecătorii Curţii Constituţionale, cu 11,6 salarii minime.
Discuţiile de luni seară au avut loc pe ultima formă a proiectului de lege, realizată de Ministerul Muncii, după ce guvernul a optat în weekend să accepte propunerea sindicatelor de a reduce diferenţa dintre salariile minime şi cele maxime din grila Legii unitare de la 1/15 la 1/12. Astfel, toţi coeficienţii cuprinşi între 9 şi 15 au fost comprimaţi între nivelurile 9 şi 12. Proiectul agreat luni seară urmează a fi discutat marţi cu sindicatele.
Legea unitară de salarizare: Şefii DNA şi DIICOT vor câştiga mai mult decât miniştrii
Publicat la 31.08.2009, 20:46:11
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Actualitate
Ce preferă copiii în locul telefonului, în vacanță

Actualitate
Ușoare creșteri pe bursă. Indicele BET se apropie de un record absolut

Actualitate
Economia frânează, inflația rămâne la două cifre. Avertismentul BNR pentru România

Actualitate
De la petrol la energie verde. Investiție la rafinăria Vega din Ploiești

Actualitate
