money.ro
Actualitatemoney.ro

Legislatia poloneza ar putea restrictiona magazinele mari

Publicat la 17.06.2007, 21:01:00

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Legislatia poloneza ar putea restrictiona magazinele mari

Legea reprezinta o interventie guvernamentala care nu este necesara pe piata si ar putea avea un impact negativ asupra cresterii economice.

Analiza: Supermarketurile au fost un subiect controversat in Polonia timp de mai multi ani. Astfel de investitii au fost acuzate ca alunga de pe piata afacerile locale mici, oferind preturi mai mici si o oferta mai variata. Multi politicieni au facut campanie pentru restrictionarea numarului de supermarketuri din tara, dar pana acum, guvernul nu a luat nici o masura.

Principala voce din actuala campanie impotriva magazinelor mari este partidul populist Samoobrona, care face parte din coalitia de guvernare si care are printre sustinatori patronii afacerilor si magazinelor mici. Legea a trecut prin Seim, camera inferioara a Parlamentului, in mai, datorita coalitiei majoritare, dar Senatul a trimis-o inapoi in iunie, exprimand indoieli ca este nevoie de restrictii mai dure.

Prevederile legii: Proiectul legislativ nu afecteaza doar supermarketurile presupuse a fi periculoase, care par sa duca magazinele mici la faliment, dar si alte afaceri de retail, inclusiv farmacii, librarii, magazine de mobila si dealeri auto.

Legea spune ca orice magazin cu suprafata mai mare de 400 de metri patrati trebuie sa aiba autorizatie speciala de constructie de la autoritatile locale (consiliul local).

Orice magazin cu suprafata mai mare de 2.000 mp necesita si permisune de la autoritatile regionale. Investitorii sunt obligati sa plateasca 25 de zloti (8,70 dolari) pe metru patrat, la un plafon de 0,5% din valoarea totala a investitiei, astfel incat o companie care construieste un centru comercial cu o suprafata de 110.000 mp ar trebui sa plateasca 2,75 milioane de zloti (0,9 milioane de dolari). Autorizatia ar avea o limita de timp (cel putin noua ani) si investitorul isi pierde sumele platite daca cererea sa nu are succes. 

Doar investitorul ar putea folosi spatiul centrului comercial.

Opozitie: Proiectul a fost criticat de partidele de opozitie, organizatii economice si Comitetul pentru Integrare Europeana (UKIE) al guvernului.

Coruptie. Faptul ca firmele trebuie sa obtina permise de la autoritatile locale inseamna ca vor exista multe posibilitati de coruptie. Exista deja planuri detaliate locale pentru noi dezvoltari, asa ca nu este nevoie de inca o autorizatie care ar permite autoritatilor sa ia decizii arbitrare. Coruptia este deja la un nivel inalt, in special in orasele mai mici, iar sansele ca aceasta sa creasca sunt mari.

Competitivitate. Daca ritmul deschiderii de magazine mari se reduce, magazinele mici vor putea creste preturile. In unele orase mici, concurenta este mica, asa ca vor putea cere mai multi bani pentru produsele lor. Cresterea preturilor ar avea un impact negativ asupra consumatorilor si, in final, ar contribui la cresterea inflatiei.

Cresterea economica. Polonia are o crestere economica rapida, iar legea ar putea reduce investitiile in aceasta tara. Acest lucru poate avea un efect negativ asupra ratei de crestere.

Oligopoluri. E posibil ca legea sa nu-si poata indeplini nici scopul oficial de a proteja afacerile mici. Exista riscul ca marile companii cu multe magazine de marime medie sa beneficieze de pe urma noii legislatii, care
i-ar putea proteja fata de intrarea unor concurenti pe piata.

Obstacole: Exista multe obstacole la adoptarea legislatiei:

Senat. Acesta a dezaprobat deja legea si a votat impotriva ei la 1 iunie. Seimul trebuie s-o dezbata din nou. Totusi, chiar daca este nevoie de majoritate absoluta, e suficient ca jumatate dintre deputati sa fie prezenti la vot, pentru ca legea sa poata fi adoptata.

UE. UKIE a declarat ca legea nu este in conformitate cu legislatia europeana si ca Polonia ar putea suferi consecinte grave, daca proiectul este adoptat in forma actuala.

Constitutie. Partidele de opozitie au spus ca legea contravine Constitutiei poloneze. Aceasta stipuleaza ca statul poate limita activitatile economice atunci cand exista riscul ca interesul public sa fie lezat. In acest caz, insa, se intampla exact opusul: supermarketurile ofera preturi mai mici, concurenta mai mare si mai multe locuri de munca.

Sprijin guvernamental. Legea a fost propusa de Samoobrona. Nu se stie sigur cine a facut versiunea actuala, dar unii dintre politicieni sustin ca autorul principal este un deputat al Samoobrona care are o retea vasta de supermarketuri in Polonia. Samoobrona a negat aceste acuzatii.

Principalul partid din coalitie, Dreptate si Justitie (PiS) este gata sa promoveze legislatia, pentru ca are nevoie de sprijinul Samoobrona pentru a-si vedea adoptate propriile proiecte de lege.  Ministrul Muncii si Politicilor Sociale, Anna Kalata (Samoobrona), a spus ca angajarea unui muncitor la un supermarket inseamna ca alti cinci oameni isi pierd locul de munca. Totusi, in realitate, supermarketurile fac parte dintre angajatorii majori din Polonia: 160.000 de oameni muncesc in supermarketuri si alti 400.000 au locuri de munca datorita activitatii acestora.

 

 

 

Concluzie
Legea nu va fi, probabil, adoptata in forma sa actuala, ci va avea mai multe amendamente. Apoi ar putea aparea  dificultati pentru aplicarea ei, inclusiv contestari de neconstitutionalitate sau de incompatibilitate cu legislatia europeana. Daca intra in vigoare, va putea fi abrogata de viitorul guvern care va fi ales peste doi ani.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite