Leul se depreciază faţă de euro pe piaţa interbancară şi atinge cea mai mică valoare din ultimele 4 luni faţă de moneda europeană. Minimul înregistrat până la orele 11.30 pe piaţa interbancară a fost de 3 lei si 30 de bani pentru un euro. Minimul anterior este de 3,3050 şi a fost realizat în şedinţa din 9 mai.
Deprecierea leului vine pe fondul discuţiilor privind intervenţia băncii centrale pe piaţă, pentru a tempera deprecierea monedei naţionale.
În acest context, analiştii apreciază că intervenţia băncii centrale în piaţă în ultimele 2 luni poate fi bănuită, prin prisma creşterii semnificative a rezervelor BNR denominate în euro, pentru luna august.
Creşterea cu circa 2,2 miliarde euro a rezervei valutare a BNR a fost interpretată aşadar de analişti ca o dovadă a intervenţiei active a băncii centrale asupra cursului, prin cumpărarea de moneda europeană pe parcursul lunii august.
Deprecierea monedei naţionale vine astfel pe fondul părerilor majorităţii analiştilor din piaţă, care sunt de parere că leul este în continuare o moneda supraapreciată, iar deficitul de cont curent rămâne o mare problemă pentru România. Aceiaşi analişti consideră că raportul S&P privind gradul de risc al României cu referire la criza de lichiditaţi care se face simţită pe plan internaţional este un element care vine să întărească temerile investitorilor.
Leul atinge minimul ultimelor 4 luni faţă de euro
Publicat la 04.09.2007, 08:27:41
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Actualitate
Din Moldova până în Argentina. Amploarea unei operațiuni globale împotriva traficului de persoane

Actualitate
Bucureștenii respiră cel mai poluat aer din UE! TOP 10 zone unde nivelul poluării a ajuns alarmant

Actualitate
