money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Leul pierde peste 4 bani, până la 3,8580 lei/euro

Publicat la 27.11.2008, 15:06:47

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Leul pierde peste 4 bani, până la 3,8580 lei/euro

 

"În prima parte a zilei leul s-a apreciat puţin, în ton cu regiunea, dar ulterior a pierdut teren brusc, ca urmare a ordinelor de cumpărare de valută ale băncilor locale. Probabil a fost un importator mai mare care are nevoie de valută şi pentru că piaţa e destul de subţire a mişcat imediat cursul", a declarat, pentru NewsIn, un dealer bancar.

Leul s-a depreciat cu peste 2 bani în primele tranzacţii de joi, până la 3,87 lei/euro, după care s-a apreciat în mai puţin de o jumătate de oră până la 3,84 lei/euro, urmând tendinţa celorlalte monede din regiune. După ce a stagnat la acest nivel timp de două ore, leul s-a depreciat brusc până la 3,8730 lei/euro, pentru ca apoi să-şi revină uşor. La 14:05, băncile cumpărau un euro cu 3,8670 lei şi îl vindeau cu 3,8730 lei.

În regiune, monedele emergente au avut evoluţii diferite. Astfel, zlotul polonez s-a apreciat relativ constant, de la 3,7842 la 3,7441 zloţi/euro, în vreme ce forintul unguresc, după ce s-a apreciat în prima parte a zilei de la 262,31 la 259,77 forinţi/euro, a început să piardă teren şi a ajuns să fie cotat cu 260,79 forinţi/euro.

Faţă de dolarul american, cursul de referinţă publicat joi de BNR arată o depreciere a leului cu peste 4 bani (1,42%), până la 2,9809 lei/dolar, de la 2,9390 lei/dolar, cât era miercuri.

Pe pieţele internaţionale, cursul dolarului a oscilat faţă de euro între 1,2871 şi 1,2967 dolari/euro, pentru ca după 12:30, ora României, să intre pe o tendinţă de apreciere faţă de euro. La 14:15, euro era cotat la 1,2880 dolari.

Banca Naţională a României a afişat, în prima parte a zilei de joi, un nivel mediu al dobânzii la depozitele atrase (ROBID) pentru o zi (overnight) de 13,71% pe an, uşor mai ridicat decât cel din şedinţa anterioară, de 13,63% pe an, iar pentru depozitele overnight plasate (ROBOR), dobânda a crescut la 15,08% de la 14,98% pe an, cât era miercuri.

Dobânzile pentru o zi (de tip overnight) se menţin la un nivel ridicat, la 14-15% pe an, peste rata dobânzii de politică monetară, de 10,25% pe an, şi a deasupra dobânzii pentru facilitatea de credit (lombard) oferită de BNR, de 14,25% pe an.

 

Sursa:NewsIn

 

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite