money.ro
Actualitatemoney.ro

Leul sufera o corectie dupa aprecierile anterioare, iar cursul de referinta urca la 4,1380 lei/euro

Publicat la 08.05.2009, 10:08:00

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Leul sufera o corectie dupa aprecierile anterioare, iar cursul de referinta urca la 4,1380 lei/euro


Joi, banca centrala afisase un curs de referinta de 4,1281 lei/euro, minim al ultimei luni.


Moneda nationala a deschis sedinta la cotatii apropiate de 4,13 lei/euro si s-a apreciat rapid pana in apropiere de 4,12 lei/euro, pentru ca apoi sa piarda teren pana la cotatii de peste 4,13 ei/euro. La 13:10, euro era cotat cu 4,1335-4,1390 lei.


"Este o tendinta regionala de corectie, dupa aprecierile de pana acum. Totusi, pare mai degraba o stabilizare. Nivelul de 4,12 lei/euro s-a dovedit un suport puternic", a declarat, pentru NewsIn, dealerul sef al Bancii Transilvania, Ioan Birle. Tendinta a fost similara in regiune. Zlotul s-a apreciat de la 4,373 la 4,342 unitati/euro, pentru a reveni apoi a peste 4,354 unitati/euro, iar forintul a castigat teren de la 280 la 276,6 forinti/euro, dar a cedat ulterior teren pana la 278,6 forinti/euro.


Fata de dolarul american, cursul de referinta publicat vineri de BNR marcheaza o apreciere a monedei nationale cu peste 1 ban (0,39%), pana la 3,0886 lei/dolar, de la nivelul de joi, de 3,1007 lei/dolar.


Cursul de referinta leu/dolar afisat vineri este un minim al ultimei luni, un nivel mai scazut nemaifiind atins din 6 aprilie, cand BNR afisa o cotatie de referinta de 3,0710 lei/dolar.


Pe pietele internationale, dolarul a continuat sa piarda teren in fata euro, ajungand a cotatii apropiate de 1,34 dolari/euro. La 13:10, ora Romaniei, euro era cotat cu 1,3390 dolari.


Banca Nationala a Romaniei a afisat, in prima parte a zilei de vineri, un nivel mediu al dobanzii la depozitele atrase (ROBID) pentru o zi (overnight) de 8,95% pe an, in usoara scadere fata de cel din sedinta anterioara, de 9,24% pe an, iar pentru depozitele overnight plasate (ROBOR), dobanda a scazut la 9,45% pe an, de la nivelul de joi, de 9,74% pe an.


Pe piata monetara, dobanzile la depozitele interbancare pentru o zi, de tip overnight, au coborat usor la 9-9,50% pe an, dar raman in apropiere de noua dobanda de politica monetara, de 9,5%.


"Pare sa revina lichiditate dinspre Ministerul Finantelor. In aceasta perioada se fac plati curente lunare, care aduc lichiditate in piata", a explicat Birle.

Sursa: NewsIn

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite