Actiunile Oil Terminal au incheiat ultima sedinta a saptamanii in urcare cu 14,89%, a patra oara consecutiv, la 0,81 lei pe unitate, dupa ce compania a anuntat rezultatele discutiilor comitetului interstatal cu privire la proiectul constructiei oleoductului paneuroean PEOP. "Societatile mai mici au atras din nou atentia, in ciuda unei lichiditati mai reduse, pentru ca au un potential de crestere mai mare decat al celor mai importante, cu o lichiditate mare.
Emitentii mari sunt mereu in centrul atentiei, dar investitorii sunt preocupati si de diversificarea portofoliului.
Acesta este cel mai important motiv al cresterii cotatiilor societatilor mai mici", spune Cristian Negoita, broker la Confident Invest.
Indicele compozit al bursei, BET-C, a scazut cu 0,81%, atingand un nou maxim istoric, in timp ce indicele BET, care arata evolutia celor mai lichide zece titluri listate, a pierdut 1,06%, atingand la randul sau un nou maxim istoric. Titlurile SIF Transilvania au inregistrat cel mai mare avans, de 1,9%, valoarea transferurilor ajungand vineri la peste un milion de euro, sub valoarea raportata pentru SIF Banat-Crisana, de 1,2 milioane de euro. Actiunile SIF Banat-Crisana au urcat cu 0,5%, in timp ce SIF Moldova a inregistrat o scadere de 1,07%.





