În realitatea însă, cei care vor opri cu adevărat lucrul vor fi mult mai puţini.
Şi aceasta pentru că angajaţilor le este frică să semneze pentru grevă, întrucât sunt ameninţaţi că vor fi daţi afară, lucru recunoscut chiar şi de liderii sindicali.
Cifrele privind numărul greviştilor au fost lansate, schimbate, negociate, au născut polemici şi au demontat strategii. Nu au reuşit să le demonteze pe cele ale guvernanţilor. Măsurile de austeritate au fost deja adoptate, iar Executivul urmează să-şi asume răspunderea pentru ele.
Citeşte pe larg pe www.mediafax.ro
Liderii sindicali anunţă grevă în aproape toate domeniile, dar angajaţilor le e frică să participe
Publicat la 29.05.2010, 14:09:04
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
BREAKING. Bursa de la București explodează luni: BET urcă peste 4%, iar Cris-Tim câștigă aproape 15%
Piețe financiare
Curs BNR valabil 6 octombrie 2026: Euro scade la 5.3306 lei. Leul se apreciază

Piețe financiare
Bursa americană pierde din amploare. S&P 500 scade, în timp ce banii se concentrează pe AI, cipuri și energie
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3447 lei, franc la 5.7347 lei
Piețe financiare
