Preşedintele american, Donald Trump, a avertizat marţi, în discursul rostit la ONU, că va "distruge" Coreea de Nord în cazul în care liderul regimului de la Phenian, Kim Jong-Un, va asuma "misiunea sinucigaşă" de a ameninţa Statele Unite.
”Remarcile sale m-au convins, mai degrabă decât să mă înspăimânte sau să mă oprească, că drumul pe care l-am ales este corect şi că este cel pe care trebuie să-l urmez până la capăt”, a afirmat Kim în cadrul unei declaraţii făcute publice de agenţia de ştiri KCNA.


