money.ro
Actualitatemoney.ro

Lista etnobotanicelor interzise, completată cu încă opt substanţe

Publicat la 16.06.2010, 19:35:43

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Lista etnobotanicelor interzise, completată cu încă opt substanţe
Acestea se adaugă celor 27 de substanţe şi nouă plante identificate ca fiind dăunătoare sănătăţii şi care au fost deja interzise printr-o ordonanţă de urgenţă intrată în vigoare în aprilie.

Lista a fost completată după ce, din aprilie, la camerele de gardă ale spitalelor au început să se prezinte persoane tinere care acuzau intoxicaţii cu produse din categoria drogurilor uşoare, altele decât cele identificate şi interzise. Reprezentanţii Ministerului Sănătăţii spun că din declaraţiile persoanelor în cauză s-a constatat că efectele acestor substanţe asupra organismului sunt similare cu cele ale drogurilor, în unele cazuri fiind chiar mai severe. Aceste produse dau stări halucinogene, insomnii, euforie sau inhibare, creând dependenţă, iar supradozele pot provoca chiar moartea consumatorului.

Cele opt substanţe noi au fost identificate de Inspectoratul General al Poliţiei Române, în colaborare cu Agenţia Naţională a Medicamentului şi Facultatea de Farmacie Bucureşti - Catedra de Toxicologie şi Botanică.

"Atunci când am elaborat noile prevederi legale pentru combaterea traficului ilicit de droguri şi regimului juridic al plantelor, substanţelor şi preparatelor stupefiante, am încercat să gândim preventiv. Am ştiut că cei care se ocupă cu astfel de ilegalităţi vor căuta metode de a eluda legea. Din această cauză am realizat o legislaţie flexibilă, care ne permite ca în cel mai scurt timp de la identificarea şi expertizarea unor noi plante şi substanţe ca fiind dăunătoare sănătăţii să fie interzise rapid prin introducerea în listă", spune ministrul Sănătăţii, Cseke Attila.

Anul trecut, 1.300 persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale în urma consumului de substanţe halucinogene, achiziţionate din aşa-zisele magazine de vise sau de pe internet.

În 2010, până la sfârşitul lunii mai, la unităţile de primiri urgenţe din întreaga ţară s-au prezentat 206 persoane intoxicate cu substanţe care au efect psihoactiv.

După interzicerea primelor etnobotanice, autorităţile au controlat 67 de magazine de vise, unde au fost aplicate amenzi în valoare totală de 150.500 lei. La cinci astfel de magazine s-a luat măsura de suspendare a activităţii, iar în 30 de cazuri au fost întocmite dosare penale.

Pedepsele pentru cultivarea, producerea, punerea în vânzare, distribuirea acestor substanţe interzise pleacă de la trei ani de închisoare şi ajung la 20 de ani, în cazul mefedronei şi al derivaţilor de piperazină.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite