money.ro
ActualitateAlina Rafaila

LIVE / Franța e în flăcări. Peste 2.000 de arestări, luptele de stradă continuă în mai multe orașe din Hexagon

Publicat la 03.07.2023, 00:01:20

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
LIVE /  Franța e în flăcări. Peste 2.000 de arestări, luptele de stradă continuă în mai multe orașe din Hexagon

Asta, după ce autoritățile au interzis grupurilor de protestatari să mai iasă pe străzi în marile orașe, după lăsarea întunericului. Președintele Emmanuel Macron și-a amânat o vizită de stat în Germania, pentru a rezolva criza internă, însă ar exista semnale că spiritele se calmează.

Franța e în flăcări. Peste 2.000 de arestări

În noaptea de 1 spre 2 iulie, pe străzile din Franța au fost mai puțini protestatari, speriați probabil și de blindatele scoase de trupele speciale din garaj. Cu toate acestea, au existat noi cazuri de mașini arse și magazine jefuite, în special în Marsilia, acolo unde polițiștii au intervenit ferm pentru a pune capăt revoltelor.

Așadar, cel mai violent peisaj a fost văzut în Marsilia, acolo unde magazinele au fost devastate, iar comercianții care au încercat să-și apere magazinele au fost bătuți. Polițiștii au intervenit în forță cu blindate și gaze lacrimogene, însă cel puțin doi oameni ai legii au fost răniți, din totalul de 200 de polițiști sau jandarmi răniți la nivelul întregii țări.

Nu au scăpat de jafuri și acte de vandalism nici orașe precum Lyon, Strasbourg sau Montpellier, deși la periferia Parisului situația a fost în general calmă, potrivit presei din Hexagon. În centrul Parisului, pe Champs Elysees, scutierii au împânzit bulevardul, iar magazinele au fost baricadate.

Polițiștii au intervenit în forță în momentul în care vedeau că se formează grupuri de tineri, pe care îi arestau imediat. Doar în primele ore ale serii aproximativ 160 de indivizi au fost arestați. “Noaptea a fost mai liniştită datorită acţiunii hotărâte a forţelor de ordine care au reţinut 427 persoane“, a transmis ministrul de interne.

Până acum au fost arestați 2000 de oameni, cu o medie de vârstă de 17 ani, existând chiar și tineri de 13 ani printre aceștia. Guvernul le-a transmis părinților că vor răspunde penal și material pentru distrugerile provocate de acești tineri. Între timp, Nael, băiatul care a fost ucis de un polițist, de fapt incidentul care a pornit violențele din Franța, a fost înmormântat.

”Părinţii care sunt în măsură să-şi exercite autoritatea parentală, dar nu o fac şi îşi lasă copiii să iasă în stradă ca să comită aceste infracţiuni, şi care uneori chiar profită de aceste infracţiuni, aşa ceva merită pedepsit. Trebuie să restabilim ordinea. Copiii de 13 ani nu trebuie să umble aiurea pe străzi, asta e clar”, a declarat Eric Dupond Moretti, ministrul justiţiei din Franța.

Polițiștii aflați la fața locului spun că protestatarii au intenția clară să-i ucidă pe oamenii legii. ”Am trăit scene de gherilă și de haos. Am văzut pe un scuter persoane care au tras cu arme de foc în direcția noastră”, povestește un polițist aflat în mijlocul evenimentelor din Franța.

Omul legii e convins că violențele sunt pornite de mai multe grupuri organizate, foarte bine echipate, care au aprovizionat revoltele cu arme de foc. Polițistul e revoltat și spune că societatea ”plătește prețul pentru politicile nebunești din ultimii 40 de ani”. Între timp, polițiștii au anunțat că vor fi în stradă cât timp e nevoie pentru a face ordine pe străzi.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite