Liviu Dragnea: Eu am fost manipulat când am votat legea dării în plată
Publicat la 15.02.2016, 06:57:22
„Eu am fost manipulat, la rândul meu, când am votat legea (n.r.—legea dării în plată) în forma inițială. Văzând și eu, ca și alți cetățeni, reacțiile pe marginea acelei legi, punctul nostru de vedere este foarte clar la partid. Vom susține legea într-o formă care să îi aibă ca obiectiv pe cei despre care nouă ni s-a spus atunci când s-a prezentat legea, și anume pe cei care și-au făcut o casă ca persoană fizică, o casă pentru a locui în ea, nu pe cei care au făcut construcții de locuințe ca o afacere sau dezvoltatori imobiliari”, a spus Liviu Dragnea, la un post de televiziune.
El a adăugat că proiectul de lege se poate modifica în acest sens, iar PSD va susține acest lucru.
Proiectul legii dării în plată se află la comisiile de specialitate de la Senat, după ce președintele Klaus Iohannis a cerut reexaminarea sa.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Bursa încetinește după startul spectaculos al săptămânii. BET scade marginal, iar lichiditatea rămâne redusă
Piețe financiare
Curs BNR valabil 9 octombrie 2026: 1 euro = 5.3470 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
