Rezultatele financiare bune înregistrate de băncile americane de investiţii au creat perspectiva acordării de prime uriaşe şi în Marea Britanie, chiar şi în cazul băncii de stat RBS. Astfel, un înalt oficial laburist a spus că aplicarea unei taxe pe profiturile excepţionale reprezintă “planul B”, dacă acestea nu vor limita remuneraţiile excesive.
Limitarea bonusurilor pentru bancheri şi traderi, în condiţiile în care statele au injectat zeci sau chiar sute de miliarde de euro în instituţiile financiare, pentru a le salva de la faliment, a fost, de altfel, unul dintre subiectele principale ale reuniunii G20 din septembrie. Potrivit oficialului laburist, citat de The Times, “planul A” constă în a le convinge pe bănci să ia singure aceste măsuri.
Secretarul de stat pentru Servicii Financiare, lordul Myners, a criticat acordarea de prime uriaşe în sectorul bancar. “Pur şi simplu, nu vom tolera acest nivel ridicat al primelor care nu sunt justificate sau meritate”, a spus Myners. Laburiştii au introdus o taxă pe câştigurile excepţionale în 1997, dar aceasta se referea la companiile de utilităţi. Ştirea vine în contextul în care Royal Bank of Scotland, preluată de stat, a negat recent că va acorda bancherilor prime individuale de până la cinci milioane de lire sterline, dintr-un total de patru miliarde de lire sterline. În SUA, administraţia Obama a reacţionat vehement după ce Goldman Sachs a recunoscut că a acordat majorări salariale şi prime de 16,7 miliarde de dolari în primele nouă luni ale anului. O altă modalitate de taxare propusă pentru sistemul bancar este impozitul pentru tranzacţii financiare.
“Este instrumentul prin care ne putem asigura că toţi participanţii la pieţele financiare contribuie în mod egal”, scria Peer Steinbruck, ministrul de Finanţe al Germaniei, într-un comentariu preluat de Business Standard.
Londra ar putea introduce o nouă taxă pe profitul băncilor
Publicat la 19.10.2009, 21:00:00
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
