money.ro
🔔 Alerte
Piețe financiaremoney.ro

Londra ofera cele mai bune locuri de munca din Europa

Publicat la 08.11.2006, 10:29:25

Distribuie:WhatsAppFacebookX
Londra ofera cele mai bune locuri de munca din Europa
Urmărește money.ro pe Google News

Londra a devenit oraşul european cu cele mai bune posibilităţi de angajare, creştere economică şi îmbogăţire, pentru următorii cinci ani, depăşind Parisul, din aceste puncte de vedere, potrivit unui studiu, publicat marţi şi citat de Reuters. 

Potrivit acestui studiu, Dublin a rămas pe locul al treilea în acest clasament, în timp ce Madrid şi Stockholm au ocupat al patrulea, respectiv al cincilea, surclasând Munchen şi Helsinki.

Aceste rezultate au fost obţinute pe baza indicelui de creştere europeană regională, calculat de specialiştii companiei Jones Lang LaSalle.

"Pieţele de investiţii imobiliare europene sunt în creştere şi, din acest motiv, este din ce în ce mai important ca investitorii să poată evalua pieţele din regiune", a declarat preşedintele pentru cercetare europeană al Jones Lang LaSalle, Nigel Roberts.

Londra a beneficiat, în cadrul acestei noi evaluări, după urma previziunilor de creştere economică solidă, a climatului favorabil investiţiilor, a diversităţii populaţiei şi a statutului de gazdă a Olimpiadei din 2012. Londra este şi singurul oraş britanic ce a obţinut un loc favorabil în acest clasament, cele mai bine poziţionate fiind Manchester şi Bristol, care s-au clasat abia pe locurile 23, respectiv 41.

Articole înrudite

Cele mai citite

  1. 1România în care nu mai merită să fii sărac. Dar nici bogat nu e chiar simplu să fii
  2. 2Vameșii români încurcă contrabanda China-Ucraina cu o captură „surpriză” de un milion de euro
  3. 3Nobelul pentru Literatură 2026. Cine sunt favoriții și ce șanse au cei doi români aflați pe liste să primească cec-ul de 1,1 milioane de euro
  4. 4Aproape 9.000 de români au încins hora în California. Mici, sarmale, must și costume populare, la doi pași de Silicon Valley
  5. 5Cui îi trebuie o țară fără Guvern?

Newsletter zilnic money.ro

Știrile care contează și piețele, în fiecare dimineață, în 2 minute.

Urmărește pe Google NewsAdaugă ca sursă preferată