„Îi sărbătorim astăzi (luni-n.r.) pe profesioniștii aerului și întreg personalul din domeniul aviației civile și militare, cu convingerea că munca lor înseamnă siguranța călătoriilor noastre cu avionul, șanse neprețuite pentru cei a căror viață depinde de accesul cât mai rapid la unități spitalicești din țară sau de peste hotare, intervenții vitale în situații de urgență și, nu în ultimul rând, înseamnă apărarea și securitatea spațiului aerian al României”, a transmis premierul Ludovic Orban.
Potrivit acestuia, angajații din acest sector s-au aflat, în ultimele luni, în linia întâi în lupta pentru viață.
„În cele câteva luni de când și România este afectată de pandemia cu noul coronavirus, mulți dintre cei care lucrează în domeniul aviației s-au aflat și ei în linia întâi în lupta pentru viață, alături de medici și de alte categorii profesionale. Au existat cazuri de pacienți care au avut nevoie să fie transportați de urgență, pe calea aerului, la spitale aflate la distanțe mari, au fost transporturi aeriene de materiale sanitare absolut necesare în contextul crizei sanitare - eforturi pentru care toți cei implicați merită recunoștința și respectul nostru”, a mai spus premierul.
Acesta a mai transmis că profesioniștii români din acest domeniu sunt recunoscuți și apreciați în întreaga lume.





