Lukoil şi ERG vor controla în comun o rafinărie din Sicilia
Publicat la 24.06.2008, 13:09:50
Acordul dintre grupul Lukoil şi compania ERG prevede că Lukoil va plăti 1,347 miliarde euro pentru o participaţie de 49% în noua companie. Aceasta va controla rafinăria Isab di Priolo din Sicilia, operată în prezent de firma italiană. ERG va putea vinde restul de 51% către Lukoil în următorii cinci ani.
Rafinăria este una dintre cele mai importante din Europa, cu o capacitate de rafinare de 320.000 de barili pe zi, şi dispune de o centrală electro-termică de 99 MW şi stocuri de 750.000 tone de ţiţei şi produse conexe. Asocierea va creşte capacitatea de rafinare a Lukoil cu 13 procente.
Cel mai mare producător independent de petrol din Rusia poate procesa în prezent 1 milion barili/zi. Lukoil a anunţat în aprilie că ar putea investi până la 10 miliarde de euro pentru cumpărarea de rafinării sau reţele de benzinării. De asemenea a alocat 6,3 miliarde de dolari în 4 ani pentru a îmbunătăţi capacitatea rafinăriilor sale din Rusia. Grupul Lukoil este prezent şi în România, ca proprietar al rafinăriei Petrotel Ploieşti şi unul dintre cei mai importanţi jucători pe piaţa locală a distribuţiei de carburanţi, cu o cotă de 25%.
ERG este cel de-al doilea grup de rafinare din Italia, ca valoarea de piaţă. Pe lângă rafinăria din Sicilia mai deţine 7% din piaţa italiană a benzinăriilor şi o centrală eoliană.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
BVB în săptămâna 17-21 august 2026: Electrica în avangarda creșterilor, pe fondul volatilității energetice

Piețe financiare
Ușoare creșteri pe bursă. Indicele BET se apropie de un record absolut
Piețe financiare
Curs BNR valabil 22 august 2026: 1 euro = 5.2581 lei. Leul a slăbit toată săptămâna
Piețe financiare
Curs euro joi: 5.2535 lei. Fondul Proprietatea a pierdut 0.64% pe BVB

Piețe financiare
