În 2009, doi tineri medici, proaspăt doctoranzi în „diabet, nutriţie şi boli metabolice", au decis să nu aştepte eliberarea unui post în spitalele publice, ci să-și înfiinţeze propriul centru de nutriţie şi slăbit. Li s-a alăturat un investitor german, care a crezut în ideea lor, chiar dacă România era în plină criză financiară. Intrau pe o piaţă fără o ofertă consistentă, în care erau doar câţiva nutriţionişti "de apartament", care ajutau oamenii cu diete mai mult sau mai puţin personalizate, iar acest lucru i-a încurajat.
"Investiţia iniţială a fost de 35.000 de euro, pentru a porni efectiv, fizic. Ne-am extins apoi în medie cu o clinică pe an, şi astfel am ajuns anul acesta la patru clinici, toate în Bucureşti", spune dr Cristian Panaite, care a fondat, alături de Andrea Dragomir, clinica de nutriţie Kilostop, ajunsă acum la un flux lunar de 700 de pacienţi.


