Statele Unite au încheiat acţiunea militară în Venezuela după ce l-au capturat pe liderul de stânga Nicolás Maduro, a declarat sâmbătă un senator american, citându-l pe secretarul de stat Marco Rubio.
Marco Rubio „nu prevede nicio acţiune suplimentară în Venezuela, acum că Maduro se află în custodia Statelor Unite”, a scris pe contul său X senatorul Mike Lee, republican care iniţial a fost un critic al operaţiunii. El a spus însă că a avut o convorbire telefonică cu Marco Rubio şi a fost lămurit: Maduro a fost capturat pentru a fi judecat în Statele Unite.
Imagini dramatice verificate de CNN arată un incendiu de proporţii şi explozii la un aeroport din Higuerote, Venezuela. Se pot vedea mai multe mingii de foc arcuindu-se pe cer deasupra locului unde ar loc un incendiu, care pare să fie un sistem de apărare aeriană în flăcări.
Acesta este cel puţin al doilea aeroport venezuelean lovit de atacuri în dimineaţa zilei de sâmbătă.
Ambasada SUA în Venezuela a publicat pe site-ul său o declaraţie în care afirmă că are cunoştinţă despre informaţii că au fost explozii în Caracas şi în împrejurimile oraşului. Ambasada SUA în Bogotá, Columbia, avertizează, de asemenea, cetăţenii americani să nu călătorească în Venezuela.
În declaraţia sa, ambasada SUA în Venezuela recomandă cetăţenilor americani să nu călătorească în această ţară sud-americană şi le recomandă „cu tărie” celor care se află deja acolo să „plece imediat”, scrie The Guardian.
Preşedintele Columbiei, Gustavo Petro, a publicat ceea ce susţine a fi o listă a instalaţiilor bombardate în Venezuela. Printre acestea se numără cazarma Cuartel de la Montaña din Caracas, o bază militară care găzduieşte mausoleul mentorului lui Nicolás Maduro, Hugo Chávez.
Mausoleul este unul dintre cele mai sacre locuri ale mişcării politice Chavismo, care guvernează Venezuela într-un mod din ce în ce mai autoritar de când Chávez a venit la putere în 1999. Rămăşiţele lui Chávez au fost duse acolo după ce acesta a murit de cancer în 2013, scrie The Guardian.



