money.ro
Piețe financiareMarian Manolache

MAE: Intenţia Spaniei de a introduce restricţii pentru români este doar o decizie tehnică

Publicat la 21.07.2011, 09:58:31

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
MAE: Intenţia Spaniei de a introduce restricţii pentru români este doar o decizie tehnică

Decizia, bazată în integralitate pe motive de natură economică, este generată de situaţia pieţei muncii din Spania, ţară care se confruntă cu o rată a şomajului de 20%, una dintre cele mai ridicate din Uniunea Europeană.

 

Măsurile restrictive avute în vedere nu au efecte retroactive, cetăţenii români care se află deja în Spania, cu loc de muncă sau înregistraţi ca fiind în căutarea unui loc de muncă, nefiind afectaţi de această măsură. Ea se va aplica exclusiv cetăţenilor români care vor veni în Spania pentru a căuta un loc de muncă pe piaţa spaniolă ulterior adoptării deciziei de către autorităţile spaniole, precizează MAE.

În plus, măsurile anunţate au caracter temporar, autorităţile de la Madrid având în vedere o evaluare periodică a acestora, în funcţie de evoluţiile privind piaţa muncii din Spania, potrivit MAE.

Situaţia generată de iniţiativa părţii spaniole a fost abordată luni, la Bruxelles, de către ministrul român al afacerilor externe, Teodor Baconschi, în cadrul unei întrevederi cu omologul spaniol, doamna Trinidad Jimenez Garcia-Herrera, informează MAE. Cei doi oficiali au agreat deja crearea unui grup de lucru operaţional (task force) destinat să gestioneze toate aspectele care decurg din implementarea deciziei autorităţilor spaniole.

Autorităţile române se află în dialog permanent cu partea spaniolă, atât prin Ambasada României la Madrid, cât şi prin Ambasada Regatului Spaniei la Bucureşti.

Ministerul Afacerilor Externe se coordonează strâns pe acest subiect cu Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, cu atribuţii directe în domeniu.

 

De asemenea, autorităţile române aşteaptă şi opinia Comisiei Europene, care va trebui să se pronunţe pe fond asupra admisibilităţii măsurilor raportate la situaţia de pe piaţa spaniolă a muncii.

Decizia Spaniei va fi, cel mai probabil acceptată, Tratatul de aderare a României la UE permiţând până în 2014 introducerea unor astfel de restricţii, dacă statul membru în cauză demonstrează că piaţa internă a muncii i-a fost grav afectată de migraţia forţei de muncă româneşti. În Spania sunt înregistraţi oficial 850.000 de români, dar estimările neoficiale consideră că numărul real al românilor din regatul spaniol depăşeşte un milion. Românii sunt, de altfel, cea mai numeroasă comunitate străină din Spania, depăşindu-i pe marocani.

 

Imediat după aderarea României la UE, la 1 ianuarie 2007, Spania a introdus restricţii pe piaţa muncii pentru muncitorii români, pe care le-a ridicat însă în 2009, astfel că decizia de a le reintroduce reprezintă o situaţie fără precedent şi de aceea Madridul trebuie să argumenteze măsura în faţa Comisiei Europene.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite