'Apreciem la nivelul MAI că de această dată campania s-a desfăşurat în limitele normalului. Dacă facem o comparaţie cu alegerile locale din această vară, numărul evenimentelor înregistrate în MAI este mult mai mic. Dacă în vară, după trei săptămâni de campanie electorală, erau înregistrate peste 1.500 de incidente la nivel naţional, de data aceasta sunt 576 de evenimente care se referă la acţiunile pe care partidele politice le desfăşoară nu întodeauna cu respectarea legii. Nu am avut probleme deosebite. Sunt şi câteva cazuri care se încadrează în prevederile articolul 55 din Legea 35 legat de mita electorală. Dar, în general, campania se desfăşoară în limitele normalului', a spus Duşa, citat de Agerpres.

În context, el le-a solicitat prefecţilor şi instituţiilor din subordinea MAI să fie 'foarte exigente, să aplice legea echidistant, indiferent de formaţiunile politice' din care fac parte competitorii electorali.

Referitor la măsurile organizatorice vizând alegerile, el a precizat că peste 59.000 de poliţişti, jandarmi, poliţişti de frontieră şi pompieri vor asigura paza şi securitatea secţiilor de votare în perioada în care buletinele de vot se vor afla în incinta acestora.

'Au fost luate toate măsurile ca alegerile să se desfăşoare corect, cu respectarea legii, ca votul din 9 decembrie să reflecte numai şi numai dorinţa electoratului', a spus Mircea Duşa.

El a subliniat că procesul electoral presupune o 'activitate complexă' şi le-a cerut prefecţilor să fie 'foarte responsabili' în organizarea scrutinului la nivel local, ca 'să nu lase loc de interpretare'.