Dintre cei 243.427 de romani care erau inscrisi in noiembrie in sistemul de securitate sociala, potrivit NewsIn, 148.880 erau inregistrati in Regimul general, 43.575 - in Regimul special al lucratorilor autonomi, 36.822 - in Regimul special agrar, 14.028 - in Regimul casnic, iar restul, in Regimul special al marinarilor si in Regimul special al lucratorilor din exploatarile miniere. In Spania, au fost raportati in luna noiembrie, aproape doua milioane de straini, inscrisi in sistemul de securitate sociala.
Datele oficiale arata ca cei mai multi romani sunt concentrati in Madrid (56.354) si Comunitatea Valenciana (34.936), unde ocupa locul intai in randul cetatenilor straini, precum si in Catalonia (31.951) - fiind pe locul al treilea, dupa marocani si ecuadorieni.
Potrivit datelor de securitate sociala, un numar mare de romani se regaseste si in Andaluzia (29.656) - fiind pe al doilea loc dupa marocani. In Castilla La Mancha, Aragon si Castilla Y Leon cetatenii romani ocupa primul loc, in aceste comunitati autonome fiind inregistrati 29.392, 21.744, respectiv 10.575 de romani.


