Ministrul german de finanţe, Peer Steinbrueck, a avertizat că o eventuală majorare a dobânzii cheie a Băncii Centrale Europene (BCE) ar putea avea un impactul negativ asupra creşterii economice şi a spus că o astfel de decizie ar putea extinde încetinirea deja existentă a acesteia.
"Bancherii centrali europeni trebuie să ia în considerare că ar putea transmite un semnal greşit printr-o majorare a dobânzii de politică monetară, deoarece ar putea avea un impact prociclic într-un moment în care creşterea economică încetineşte", a declarat ministrul german de finanţe, pentru publicaţia germană Der Spiegel.
Preşedintele BCE, Jean-Claude Trichet, a spus că bancherii centrali europeni sunt în stare de alertă accentuată din cauza inflaţiei şi a observat că există un risc "acut" cu privire la o spirală salarii-preţuri. Trichet a repetat că este posibil ca BCE să majoreze "uşor" cobânda cheie la şedinţa din 3 iulie.
Comentariile lui Steinbrueck au fost foarte neobişnuite pentru un membru al cabinetului german. Şefii guvernului german se abţin de obicei de la declaraţii critice în legătură cu deciziile BCE, iar în trecut, cancelarul german Angela Merkel şi alţi oficiali germani au apărat adesea independenţa BCE.
Sursa: NewsIn
Majorarea dobânzii cheie a BCE poate avea un impact negativ, avertizează ministrul german de finanţe
Publicat la 29.06.2008, 15:51:32
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Actualitate
Tot mai multe firme nu-și mai plătesc creditele garantate de stat. Cererile de plată către FNGCIMM au crescut de cinci ori

Actualitate
Nutella ”Fabricat în România”? Grupul italian Ferrero ridică o fabrică la Timișoara

Actualitate
România în care nu mai merită să fii sărac. Dar nici bogat nu e chiar simplu să fii

Actualitate
Secretul longevității? În acest sat, femeile ajung la 100 de ani într-o proporție neobișnuit de mare
Actualitate
