money.ro
ActualitateTheodora Șutiu

Mama lui Vlad Pascu, Miruna, a fost reținută de DIICOT. Ar fi amenințat martorii din proces

Publicat la 14.09.2023, 17:59:51

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Mama lui Vlad Pascu, Miruna, a fost reținută de DIICOT. Ar fi amenințat martorii din proces

Mama lui Vlad Pascu, tânărul drogat care a intrat cu maşina într-un grup la 2 Mai şi a ucis 2 persoane, a fost reţinută pentru 24 de ore, iar tatăl băiatului ar fi fost plasat sub control judiciar pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, afirmă surse apropiate anchetei.

Vlad Pascu şi părinţii săi au fost audiaţi joi la sediul DIICOT. Joi dimineaţă, în Bucureşti s-au desfăşurat 11 percheziţii vizând tineri din familii înstărite, apropiaţi ai tânărului, care au vândut şi consumat droguri în Capitală şi pe litoral. Acţiunile sunt derulate în două cauze penale în care sunt cercetate infracţiuni de trafic ilicit de droguri, punerea la dispoziţie a locuinţei pentru consumul ilicit de droguri, precum şi infracţiuni contra înfăptuirii justiţiei, acestea vizând-o pe mama lui Vlad Pascu.

Vlad Pascu a fost adus încătuşat de la Constanţa, unde se afla în arest în urma accidentului, decşarând la sosire că îi pare rău şi timpul nu mai poate fi dat înapoi.

Într-unul din apartamente au fost găsite şi elemente de muniție, motiv pentru care Mihai Pascu, tatăl lui Vlad Pascu, a fost adus la audieri şi plasat sub control judiciar.

Referitor la mama lui Vlad Pascu au ieşit la iveală și alte informaţii. Potrivit surselor Antena 3 CNN, acesta obișnuia să procure droguri şi pastile aflate în regim special, adică doar eliberate pe bază de rețete de farmaciile speciale din spitale pentru afecțiuni grave, cu care se putea droga fiul său. De asemenea, la aceste activități participau şi alți tineri.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite