Exista convingerea unanima ca muncitorii romani pleaca din tara pentru salarii mai bune. Insa, apropiati ai domeniului academic sustin ca sistemului de invatamant romanesc ii lipseste orientarea catre nevoile reale
ale economiei romanesti si, astfel, tinerii nu sunt formati in meseriile cerute in constructii (zidari, dulgheri, tinichigii, fara sa mai vorbim de ingineri constructori, ingineri proiectanti sau arhitecti). De asemenea, sociologii afirma ca domeniul constructiilor este foarte putin atractiv pentru tinerii din ziua de azi, care prefera activitati si meserii mai statice, in detrimentul celor care presupun efort fizic. Carenta fortei de munca a fost sintetizata si cuantificata realist intr-un comentariu auzit recent, care sustinea ca, daca toti absolventii scolilor de profil ar ramane in tara sa practice meseriile din
domeniu, s-ar acoperi necesarul fortei de munca din maximum sase judete.
Paradoxal este faptul ca exista mai multe lucrari in constructii decat posibilitatea de acoperire a firmelor de constructii romanesti, iar preturile constructiilor la cheie din Romania sunt cel putin comparabile, daca nu chiar mai mari, cu cele ale constructiilor din orice colt al lumii. Apropierea costurilor finale intre Romania si alte tari ar trebui sa fie data si de cheltuielile similare cu forta de munca. Si totusi, muncitorii romani continua sa plece pentru a lucra in alte tari pentru salarii mai mari. Consider ca exista doua motive principale pentru care firmele de constructii nu reusesc sa-si pastreze muncitorii si specialistii.
In primul rand, este vorba despre lipsa de organizare, tradusa in costuri indirecte foarte mari, care, de cele mai multe ori, nu sunt urmarite si nu sunt luate in calcul decat la sfarsitul contractului. Constructorul roman constata, in acest moment final, ca, dupa efortul depus, a ramas cu mai nimic. Acest aspect este ironic ilustrat de diferenta majora dintre japonezi si italieni in abordarea proiectelor.
Japonezii aloca 80% din timp pentru faza de pregatire/organizare si 20% pentru executie, iar italienii aloca 20% din timp pentru organizare si 80% pentru executie. In mod evident, modelul romanesc este foarte apropiat de cel italian. Ganditi-va ce ar insemna sa se inceapa lucrarea numai dupa finalizarea proiectului de executie, cu toate detaliile necesare, echipele de muncitori sa fie stabilite pe categorii de lucrari, utilajele, echipamentele pregatite, materialele si furnizorii selectati, comenzile lansate, intocmirea graficului de lucrari facut in functie de toate acestea si, mai ales, modificarea graficului la nevoie, precum si comunicarea tuturor acestor modificari partilor interesate. Trebuie sa ne gandim si la cat timp si bani se pierd in lucrarile de constructii din Romania din cauza faptului ca transportul materialelor nu se face grupat pe santier, ca acestea se deterioreaza din cauza depozitarii sau manipularii necorespunzatoare si ca de multe ori se construieste, iar apoi se darama o parte mai mare sau mai mica din ceea ce s-a realizat.
In al doilea rand, trebuie sa intelegem faptul ca piata fortei de munca nu se mai limiteaza la granitele Romaniei si s-a extins pana la granitele Europei si chiar mai departe. Muncitorii romani au acces la surse de informare in ceea ce priveste posibilitatile de castig din alte tari si este foarte natural sa-si doreasca sa castige bine. Acestia vor ramane in Romania daca vor beneficia, cumulat, de un salariu echivalent, de conditii de munca optime si de relatii angajat-angajator similare cu cele din celelalte tari europene. Primul pas se poate face prin disponibilizarea resurselor financiare ca urmare a eficientizarii managementului in constructii.
“ Carenta fortei de munca a fost sintetizata si cuantificata realist intr-un comentariu auzit recent, care sustinea ca, daca toti absolventii scolilor de profil ar ramane in tara sa practice meseriile din domeniu, s-ar acoperi necesarul fortei de munca din maximum sase judete.
Andrei Sulyok Director General Lindab Romania
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
