Manfred Wimmer se alatura Comitetului Executiv al BCR
Publicat la 23.04.2007, 14:46:13
Manfred Wimmer a fost numit luni, 23 aprilie, în cadrul şedinţei Consiliului de Supraveghere a Băncii Comerciale Române, cel de-al şaptelea membru al Comitetului Executiv al băncii, se arată într-un comunicat de presă al Erste Bank.
Potrivit comunicatului, principala sarcină a lui Wimmer va fi procesul integrării BCR în Grupul Erste Bank. “Rolul meu în cadrul BCR a fost dintotdeauna acela de a coordona procesul de integrare a băncii în Grupul Erste Bank. Implicarea activă în viaţa de zi cu zi a BCR va impulsiona în continuare acest proces”, a declarat Wimmer.
Manfred Wimmer este atât directorul Departamentului de Consolidare şi Dezvoltare Strategicǎ al Grupului Erste Bank, cât şi vicepreşedinte al Consiliului de Supraveghere al BCR. Wimmer se alătură Comitetului Executiv BCR pentru a îndeplini o prevedere a Legii Companiilor din România, conform cǎreia Comitetul Executiv al unei companii trebuie sǎ fie format dintr-un numǎr impar de membri.
Andreas Treichl va rǎmâne preşedintele Consiliului de Supraveghere BCR. Peter Kisbenedek, deja membru în Consiliul de supraveghere, îl va înlocui pe Manfred Wimmer în funcţia de vicepreşedinte. Bernhard Spalt, responsabil cu managementul riscului în cadrul Erste Bank, Herbert Juranek, director al Diviziei de IT la nivel de Grup şi Daniel Dăianu, profesor de economie, sunt ceilalţi patru reprezentanţi Erste Bank în Consiliul de Supraveghere BCR.
Manfred Wimmer s-a alǎturat echipei Erste Bank în anul 1998. De atunci, el a ocupat diverse funcţii de conducere în cadrul
grupului. Wimmer a avut o contribuţie semnificativă în procesul de extindere a Erste Bank în Europa Centralǎ şi de Est, precizează comunicatul de presă. Înainte de a colabora cu Erste Bank, Wimmer a condus departamentul de Instituţii Financiare Internaţionale în cadrul Creditanstalt Bankverein.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
BREAKING. Bursa de la București explodează luni: BET urcă peste 4%, iar Cris-Tim câștigă aproape 15%
Piețe financiare
Curs BNR valabil 6 octombrie 2026: Euro scade la 5.3306 lei. Leul se apreciază

Piețe financiare
Bursa americană pierde din amploare. S&P 500 scade, în timp ce banii se concentrează pe AI, cipuri și energie
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3447 lei, franc la 5.7347 lei
Piețe financiare
