money.ro
Piețe financiareMucenic Ioana

Manifestaţiile din iunie 1990: CEDO condamnă statul român la plata a 30.000 de euro

Publicat la 13.11.2012, 13:03:00

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Manifestaţiile din iunie 1990: CEDO condamnă statul român la plata a 30.000 de euro

Judecătorii Curţii de la Strasbourg au decis ca suma, convertită în lei, să fie plătită de statul român în termen de trei luni din momentul în care decizia va fi definitivă, conform art. 44 § 2 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.

 

Acesta prevede că o hotărâre a instanţei devine definitivă când părţile declară că ele nu vor solicita remiterea cauzei în faţa Marii Camere; la trei luni de la data hotărârii dacă remiterea cauzei în faţa Marii camere nu a fost cerută; sau când Colegiul Marii Camere respinge cererea de remitere formulată potrivit articolului 43.

 

Reclamanţii în acest dosar au reclamat în plângerea depusă la CEDO în special absenţa unei anchete efective asupra represiunii violente căreia i-au fost victime în timpul manifestaţiilor antiguvernamentale din iunie 1990.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite