Pe piaţa manualelor şcolare activează în prezent 38 de edituri, iar valoarea pieţei este de circa 20 de milioane de euro. Rezultatele se bazează pe cifrele oficiale comunicate de edituri în anul 2004 şi estimărilor din piaţă. Zece edituri deţin peste 60% din cifra totală de afaceri. Acestea formează TOP 10 al jucătorilor pe piaţa de carte şcolară.
Aceleaşi estimări arată că interesul pentru educaţie va creşte din ce în ce mai mult o dată cu aderarea României la Uniunea Europeană. Libera circulaţie a forţei de muncă şi standardele de calitate în educaţie obligatoriu de atins de către cetăţenii europeni sunt tot atâtea motive pentru care părinţii vor investi mai mulţi bani în educaţia copiilor lor.
În acelaşi timp, se preconizează o creştere a ponderii clasei de mijloc în structura socială a populaţiei din România. Prin urmare, creşterea veniturilor va permite automat şi o creştere a consumului, inclusiv în domeniul materialelor educaţionale.
Se preconizează o dublare a cifrei de afaceri pe piaţa liberă de carte şcolare, adică atingerea valorii de peste 20 milioane de euro. Pentru următorii 5 ani se estimează o cifra de afaceri pe piaţa de carte şcolară de 33,8 milioane euro. La această cifră se va adauga şi cifra corespunzătoare materialelor educaţionale de tip IT.





