Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale ( MAPDR) va acorda un sprijin financiar de 5 bani /ou producatorilor. Măsura a fost adoptată la solicitarea acestora, deoarece au avut vânzări scăzute în perioada de vară, a declarat, vineri, pentru NewsIn, directorul în MAPDR, Viorel Borşan.
"În perioada de vară, producătorii se confruntă cu o scădere a vânzării de ouă, astfel încât ajung în situaţia să înregistreze costuri mai mari decât veniturile. Acesta a fost motivul pentru care MAPDR a decis să acorde o primă de 0,05 lei pentru un ou, timp de trei luni, în perioada de vară când scad vânzările", a explicat directorul în cadrul Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale ( MAPDR), Viorel Borşan.
Potrivit datelor furnizate de Uniunea Naţională a Crescătorilor de Păsări din România (UNCPR), producţia realizată în ferme comerciale ajunge la 1,2 miliarde de ouă anual. În perioada de iarnă producţia este de 120 de milioane de ouă pe lună, în timp ce vara producţia scade la 80 de milioane de ouă într-o lună.
"Vara, când vânzările scad, producătorii sunt obligaţi să sacrifice găinile, pentru a nu înregistra pierderi. Acest sprijin finnaciar îi ajută pe producători să depăşească o situaţie critică, fără să înregistreze pierderi", a declarat, vineri, pentru NewsIn, preşedintele UNCPR, Ilie Van.


