Ferro refuză să judece criza de acum dintr-o perspectivă comparatistă, reluând punctele nevralgice ale anilor '30. Chiar dacă putem vorbi de teme comune, ca panica, falimentul sau sinuciderile, criza pe care o traversăm acum este una cu adevărat mondială, în vreme ce în 1929, chiar dacă mai multe ţări au fost afectate, nu se poate vorbi despre o simultaneitate.

"Eu am perceput criza financiară ca pe o consecinţă a celei economice. Pentru mine, criza financiară a accelerat o criză economică vizibilă de zece, douăzeci sau chiar treizeci de decenii. Ne concentrăm acum pe inflaţia creditelor, în vreme ce mie mi se pare că ne confruntăm cu apogeul unei crize cauzate de supradimensionarea aparatului de producţie. Cererea nu mai poate corespunde ofertei", explică istoricul, într-un interviu acordat Les Echos.

În 1929, americanii se blamau pentru nefericirea lor, considerând că, dacă nu reuşesc, e pentru că nu sunt capabili. Toţi scriitorii contestatari ai perioadei 1939-1940 sunt puşti ai căror taţi s-au falimentat, argumentează Ferro. Acum însă a dispărut vian personală şi, implicit, asumarea individuală. "În 2009, s-au născut speranţele în soluţii internţionale", dar şi deziluziile, din care se nasc resentimentele. "Resentimentul este o supravieţuire a trecutului în prezent. Al-Qaida a invocat expulzarea arabilor din Spania", spune Ferro, pentru care resentimentul este la fel de puternic precum lupta de clasă. Apariţia averilor de dimensiuni incredibile este sursa resentimentului de astăzi, consideră acesta.

Pentru istoricul specializat în Rusia, modelul economic denumit BRIC (acronim care desemnează dezvoltarea economică accelerată din Brazilia, Rusia, India, China, n.r.) a avut succes o perioadă, dar nu poate funcţiona ca soluţie la ieşire din criză. De fapt, Ferro nu avansează soluţii, nici măcar ipoteze, mulţumindu-se cu perspectiva unui intelectual pentru care determinat este modul în care oamenii trăiesc istoria.

Deşi modest în a intui alternativa la sistemul economic contemporan, Ferro respinge din star întoarcerea la paradigma socialistă, spunând răspicat că nu e rus şi nici n-a fost vreodată comunist. "Ceea ce m-a frapat atunci când Zidul a căzut, a fost că asta a ridicat în Germania problema reunificării, nu pe cea a sfârşitului comunismului. Nici măcar ruşii nu au văzut în căderea Zidului anunţul finalului iminent al comunismului în URSS", povesteşte Ferro, pentru care importante sunt diferenţele dintre felurile de comunism şi de căderi ale acestui regim în URSS, pe de o parte, şi în democraţiile populare, pe de altă parte.

Născut în 1924, Marc Ferro, specialist în istoria rusă, a trăit ocuparea germană a Parisului. A realizat emisiunea "Istorii paralele", consacrată celui de-al doilea război mondial şi a condus Şcoala de înalte studii în ştiinţe sociale. "Politic, se situează mai degrabă la stânga, dar fără a fi fost vreodată comunist".

În 2008, i-a apărut volumul "Le Ressentiment dans l'histoire. Comprendre notre temps ". Ultima carte pe care o semnează, "Le mur de Berlin et la chute du communisme expliqués à ma petite-fille" este în curs de apariţie la Ediţiile du Seuil.

Este doctor honoris causa a universităţii din Moscova şi cel care a lansat reflexia asupra cinematografiei ca instrument de cunoaştere a societăţilor.

Alvin Toffler este un alt intelectual care refuză să evalueze criza de acum prin raportare la cea a anilor '30, considerând chiar că această abordare comparativă este eronată. "Diferenţele trebuie să ne intereseze, nu eventualele asemănări. Ori diferenţele sunt enorme", crede Toffler. Ştiinţa economică ignoră factori esenţiali, cum ar fi timpul, fără de care nu putem înţelege ce s-a întâmplat în multiplele crize economice ale istoriei. "Să compari economia noastră cu cea din 1929 este o aberaţie", tranşează acesta într-un interviu Les Echos. "Economia operează la mare viteză. Bancherii de pe Wall Street au creat peste noapte noi instrumente financiare (...) Este vorba de instrumente complexe, care au fost puse pe piaţă cu o asemenea rapiditate încât nimeni nu a avut timp să înţeleagă despre ce este vorba", avertizează Alvin Toffler, amintind că, pe cât de rapidă este economia, pe atât de lente sunt instituţiile de la Washington. "Sistemul este total desincronizat", conchide Toffler.

Din poziţia unui universitar pentru care educaţia este cea care articulează bunul mers al lucrurilor, inclusiv în economie, filosoful Michel Serres spune că eronată este perspectiva de a privi criza actuală exclusiv în registrul financiar. Criza, spune filosoful, nu este greşeala unui anumit ministru şi nici nu este de dată recentă, semnele ei apărând în 1968. 40% dintre lucrători erau agricultori în 1900, iar acum vorbim de 4%, ceea ce înseamnă "un tsunami gigantesc". Ce s-a transformat radical în ultima jumătate de secol este "homo sapiens".

Un alt intelectual al secolului, Noam Chomsky scria, săptămânile trecute, că ideologia "fanatică" a eficacităţii pieţelor şi puterea crescândă a sectorului financiar au precipitat criza globală, a cărei gravitate este dată nu de prăbuşirea pieţelor, ci de "imposibilitatea speranţei". Fără a-şi abandona tezele stângiste, Chomsky înainta singura opţiune pe care, spunea el, o are sistemul capitalist pentru a ieşi din criza economică care nu are precedent nici măcar în Marea Depresiune a anilor '30: reîntoarcerea la paradigma stângii, cu sindicatele ei active şi încrederea că sistemul, oricât de lovit ar fi, îşi va reveni în direcţia unui teoretic "bine general". (NewsIn)