Întrebat dacă PSD îl mai susţine pe actualul şef al ANRE, Dumitru Chiriţă, al cărui mandat expiră în luna octombrie, Marcel Ciolacu a spus: ”E posibil ca acum, la sfârşitul lunii august, când avem atât un Consiliu Politic Naţional cât şi întâlniri cu grupurile parlamentare, sunt ferm convins că vom veni cu o propunere din partea PSD pentru preşedinte la ANRE”.
Despre modul în care a gestionat Anre criza energiei, Ciolacu a afirmat că ”ANRE trebuia să transmită mai clar”.
”Am înţeles că a transmis către Guvern, nu are în atribuţii să facă legislaţia în domeniu, are în atribuţii să pună în aplicare. Oricum, şi lor după ce se dau actele nromatie, le trebuie 30 de zile să vină cu reglementările şi modificările pe legislaţia secundară. (…) Ceea ce este important, pentru populaţie, nu se va scumpi ernegia, va rămâne 0.68 şi 0.8”, a mai spus Ciolacu.
Răzvan Nicolescu, fost ministru al Energiei în Guvernul Ponta, este prima opţiune a conducerii PSD pentru şefia ANRE, susţin surse politice pentru News.ro. Actualul preşedinte al instituţiei, Dumitru Chiriţă, ajunge la final de mandat în luna octombrie şi nu mai este susţinut de liderul PSD Marcel Ciolacu.


