Şomajul în creştere şi criza financiară europeană au apăsat greu asupra guvernului lui Cameron, care a venit la putere în 2010 cu promisiuni de a controla datoria ţării şi a restabili creşterea economică. Ambele ţinte au ajuns să fie puse îndoială pe parcursul anului 2011.
Cameron a declarat că simpatizează cu cetăţenii "care sunt îngrijoraţi despre ce altceva ar mai putea aduce (noul) an".
"Există temeri cu privire la locurile de muncă şi plata facturilor", a spus Cameron într-un mesaj video pentru a marca noul an. "Ştiu cât de greu va fi să trecem prin acestea, dar ştiu de asemenea că o vom face".
Cameron a adăugat că 2012 va fi anul în care guvernul său va "face tot ce este nevoie pentru ca ţara să fie puternică", promiţând noi reduceri dar nespecificate a ceea ce el a numit excese ale sectorului financiar din Marea Britanie.
Marea Britanie nu este un utilizator al monedei euro. Dar previziunile Băncii Angliei arată o creştere puţină sau deloc în următoarele câteva luni şi agenţia de rating Moody's a avertizat recent că nota de evaluare de triplu A a Marii Britanii este la risc, în ciuda eforturilor hotărâte şi controversate de a reduce cheltuielile publice ale ţării, aminteşte AP.
Jocurile Olimpice, care încep în luna iulie, şi Jubileul de Diamant din iunie, marcând 60 de ani de domnie a reginei Elisabeta a II-a, vor ridica profilul Marii Britanii în străinătate, a insistat Cameron.
"Acestea ne oferă un stimulent extraordinar pentru a ne uita în exterior, în interior şi a ne uita la ce avem cel mai bun: Să ne simţim mândri de ceea ce suntem - chiar şi în aceste vremuri de încercare - de ceea ce putem realiza", a conchis el.
Marea Britanie în 2012: Şomaj, Jocurile Olimpice şi ratingul AAA în pericol de retrogradare
Publicat la 03.01.2012, 07:25:51
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.



