Decizia, fără precedent a Marii Britanii, ar face ca guvernul să devină acţionarul principal al băncilor HBOS şi Royal Bank of Scotland (RBS), scrie Sunday Times, fără a cita însă o sursă. Niciun reprezentant guvernamental sau al băncilor nu a putut fi contactat imediat pentru declaraţii suplimentare.

Ministrul de finanţe britanic, Alistair Darling, declara sâmbătă, la întâlnirea miniştrilor de finanţe din G7 de la Washington, că guvernul va da mai multe detalii la începutul acestei săptămâni despre planul de salvare deja anunţat, de sute de miliarde lire sterline.

Sunday Times susţine că lansarea planului ar putea duce la suspendarea tranzacţiilor de pe bursa din Londra, London Stock Exchange, ca să dea timp pieţei să "digere" impactul.

Potrivit ziarului, Royal Bank of Scotland, a cărei valoare de piaţă a scăzut sub 12 miliarde lire sterline, va cere miniştrilor să fie pregătiţi pentru o injecţie de capital de 15 miliarde lire sterline, printr-o tranzacţie de tip "cash call".

HBOS, cel mai mare creditor ipotecar al Marii Britanii, are nevoie de 10 miliarde lire sterline, în timp ce Lloyd's TSB, în curs de achiziţionare a HBOS printr-o fuziune care să salveze băncile, vrea 7 miliarde lire sterline, iar Barclay's cere 3 miliarde lire sterline, mai scrie ziarul.

În urma finanţărilor acordate de guvern, Lloyds TSB ar putea să renegocieze termenii de preluare a HBOS, cu toate că ambele părţi sunt încă de acord asupra fuziunii.

Guvernul britanic ar putea ajunge astfel la conducerea celor mai importante bănci de retail, a mai declarat o sursă din guvern.

Astfel, guvernul britanic ar putea deţine o participaţie de 70% din HBOS şi 50% din RBS, şi ar ajunge să preia locuri în consiliul director al ambelor bănci, pe viitor fiind abilitat să decidă asupra plăţilor de dividende.

"Este cel mai mare risc pe care şi-l asumă Marea Britanie. Nimeni nu poate cunoaşte nivelul până la care sunt expuse aceste bănci la active toxice", a spus un economist pentru Sunday Times.

Discuţiile privind criza economică au loc pe parcursul acestui sfârşit de săptămână între Trezorerie, Autoritatea Serviciilor Financiare, banca centrală a Marii Britanii şi cele patru bănci implicate. Băncile ar putea să se confrunte cu pierderi şi pe viitor, în urma expunerii la credite ipotecare cu grad mare de risc (subprime) şi alte instrumente financiare riscante, mai scrie Sunday Times.

Săptămâna trecută, Marea Britanie a stabilit un plan de salvare de sute de miliarde de lire sterline pentru stablilizarea băncilor, astfel încât să poate da credite din nou. Pachetul de măsuri cuprinde o injecţie de 50 miliarde lire sterline, 250 miliarde lire sterline care ar garanta împrumuturile interbancare pentru a debloca pieţele şi extinderea unei scheme a băncii centrale a Marii Britanii prin care să poată schimba activele riscante ale băncilor în datorie guvernamentală ca să poată aduce 200 miliarde lire sterline în sistem.

Sursa: NewsIn