Maria Sharapova a fost un brand, un simbol al ambiției, iar acum este o „mașină de făcut bani”, cum o numesc jurnaliștii de la Daily Mail.
Maria Sharapova a dat lecții în tenis, acum în business
Retrasă din tenis la doar 32 de ani, rusoaica și-a construit un imperiu financiar impresionant. Azi, Maria Sharapova (38 ani) este una dintre cele mai bogate sportive din istorie.
Povestea sa anteprenorială a început în 2016. După o suspendare cauzată de scandalul de dopaj, Sharapova s-a apucat să studieze managementul și leadershipul la Harvard Business School. A fost primul pas spre o nouă carieră – cea de antreprenor. ”SugarPova” este brandul cu care a debutat magazine, o linie de dulciuri premium inspirată sa. Cu o investiție inițială de 500.000 de dolari, tenismena a transformat rapid afacerea într-un brand global, prezent în peste 30 de țări și cu venituri de peste 25 de milioane de dolari. Într-o perioadă, compania a fost evaluată la nu mai puțin de 187 de milioane de dolari.
Însă cel mai mare succes se numește ”Supergoop!” iar produsele se găsesc în întreaga lume. Este vorba de brandul de produse de protecție solară în care a investit încă de la 26 de ani. În 2021, compania a fost cumpărată de gigantul Blackstone pentru aproximativ 750 de milioane de dolari. Portofoliul Mariei include și nume precum UBS Wealth Management, Tonal, Cofertility, Wolf & Shepherd, Bala, Therabody sau Public. Recent, fosta jucătoare a intrat și pe piața criptomonedelor, susținând platforma MoonPay. În paralel, ocupă funcția de director în cadrul Moncler Group, conglomerat care deține brandurile de lux Moncler și Stone Island.







