Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a declarat miercuri, despre redimensionarea trupelor SUA în România, că ajustările la situaţia trupelor NATO nu este ceva singular, el arătând că angajamentul preşedintelui Trump şi a administraţiei lui este total faţă de NATO şi faţă de eforturile Alianţei. De asemenea, preşedintele Nicuşor Dan a arătat că Santinela Estică înseamnă, pe de o parte, mai multe capacităţi militare şi, pe de altă parte, oameni, atunci când este nevoie.
Mark Rutte: Suntem gata să apărăm
”Ajustările la situaţia trupelor NATO nu este ceva singular. Acest lucru s-a întâmplat mai mulţi ani, au fost mai multe forţe NATO pe continent înainte, în 2022, şi vedeţi angajamentul preşedentelui Trump şi a administraţiei lui, care este un angajament total faţă de NATO şi faţă de eforturile noastre”, a spus secretarul general al NATO, la Palatul Cotroceni.
El a precizat că a vorbit despre forţele terestre. ”Împreună exercităm o creştere a nivelului brigăzilor, dar, de asemenea, trebuie să vorbim şi despre Santinela Estică. În primul rând, s-a hotărât să fie flexibilă şi, de asemenea, expansivă, în acelaşi timp. De asemenea, va implica active militare tradiţionale, tereste şi aeriene şi, de asemenea, va implica şi tactici şi tehnologii innovative, menite pentru a face faţă noilor provocări”, a precizat Mark Rutte.
Secretarul general al NATO a subliniat că această activitate militară nu doar adăugă active suplimentare pentru aliaţi, dar corectează mai bine gama de active care sunt deja disponibile pe flancul nostru de Est, din partea de Nord până la Marea Neagră şi mai departe.






