'Nimeni nu poate spune dacă Uniunea Europeană va mai exista în forma actuală peste 10 ani. Dacă vrem să mai existe, atunci trebuie să luptăm din greu pentru ea', a afirmat Schulz, atrăgând atenția că în Uniune acționează 'forțe care vor să ne dezbine', cu urmări dramatice.
Șeful legislativului european a reacționat astfel la avertismentul recent al ministrului luxemburghez de externe și al migrației, Jean Asselborn, conform căruia Uniunea Europeană s-ar putea destrăma.
Președintele PE nu a precizat ce anume amenință Uniunea, dar cea mai mare parte a interviului se axează pe criza migranților, care a pus la încercare unitatea și toleranța blocului comunitar în cursul acestui an.
'Uniunea Europeană nu este fără alternative, o evoluție inversă este, firește, posibilă', a estimat Schulz, explicând că alternativa ar fi 'o Europă a naționalismului, o Europă a granițelor și zidurilor'. 'Acest lucru ar fi dezastruos pentru că o astfel de Europă a condus în mod repetat continentul nostru spre catastrofă', a avertizat el.



