Intr-o padure de pini parjolita, Dionysis Tsiroglou si echipa de voluntari salvatori pe care o conduce cauta necontenit urme de viata, cercetand casele devastate de cel mai mortal incendiu de vegetatie care a cuprins Grecia in ultimii ani. "Rudele celor disparuti ne cer sa mutam muntii din loc - 'O vreau pe matusa mea, pe unchiul meu, fiul meu, fiica mea, tatal meu sau mama...", povesteste Dionysis Tsiroglou. Nimeni nu stie exact cate persoane sunt disparute in urma incendiului care a cuprins orasul Mati, situat in estul Atenei. Cert este ca zeci de oameni au fost prinsi in case sau masini, fiind fortati de imprejurari sa-si gaseasca refugiu in apele marii. Pana acum, bilantul mortilor a ajuns la 81. Reuters estimeaza ca intre 60 si 100 de persoane sunt disparute, insa autoritatile locale nu pot confirma cifrele. Cei dati disparuti s-ar putea numara printre cei decedati, afirma pompierii, insa ipoteza nu poate fi confirmata intrucat multe dintre trupurile gasite pana acum sunt carbonizate si nu pot fi identificate. Cu toate acestea, rudele distribuie in mediul online fotografii cu cei dragi care lipsesc, in speranta ca cineva le poate spune ca sunt in viata, in siguranta.   Incendiile sunt obişnuite în Grecia în lunile de vară. Însă, într-un mesaj vitriolic, episcopul Ambrosios de Kalavryta a susţinut că evenimentul este exprimarea mâniei lui Dumnezeu pentru că premierul Greciei, Alexis Tsipras, este un ateu declarat. Declaraţia prelatului a fost întâmpinată de un răspuns rapid din partea Bisericii care s-a distanţat de această remarcă, notează Reuters. Incendiile devastatoare au fost aduse sub control, au informat miercuri dimineaţa oficialii locali. Un focar din munţii Geraneia, la aproximativ 70 de kilometri vest de Atena, era singurul în continuare activ, după cum a informat ministrul grec al protecţiei civile, Nikos Toskas. În urma solicitării de către Atena a ajutorului internaţional, state precum Cipru, România şi Italia au furnizat aeronave sau pompieri pentru lupta împotriva incendiilor.   Articolul integral pe ZIAREC.COM