După decenii în care mașinile dispăreau din Italia spre România, iată că acum astfel de bunuri fac drumul invers! 20 de autoturisme de lux, evaluate la aproximativ 1,7 milioane de euro, obținute prin fraudă în România, au fost găsite ascunse într-un garaj, într-un sat din Italia.

Mașini de lux, de 1,7 milioane de euro. O rețea care lua credite și leasinguri cu acte false

A fost o operațiune comună a autorităților italiene în colaborare cu DIICOT. Mașinile ar fi fost cumpărate prin leasing în România, folosind documente falsificate, de o grupare infracțională organizată al cărei cap urmărit internațional este apropiat organizației mafiote Ndragheta. Anchetatorii vorbesc despre un mecanism complex de fraude financiare, credite obținute ilegal și înșelăciuni bancare, cu un prejudiciu total estimat la peste 7 milioane de euro. Recent, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism /Structura Centrală, cu sprijinul polițiștilor italieni (Comandamentului Provincial Carabinieri Bergamo), au identificat cele 20 de autoturisme într-un garaj din Italia. Potrivit DIICOT, vehiculele au fost achiziționate în sistem leasing, însă în baza unor acte false, în cadrul unei scheme infracționale bine puse la punct. Autovehiculele urmează să fie restituite firmelor prejudiciate. „Este un dosar care vizează constituirea unui grup infracțional organizat și înșelăciune în formă continuată, cu consecințe deosebit de grave”, au transmis autoritățile române

Se fură din România pentru Italia! Cum funcționa schema

Ancheta arată că suspecții preluau firme cu istoric bun de creditare, apoi obțineau credite bancare cu documente falsificate, modificau situații financiare. În cele din urmă încheiau contracte de leasing pentru mașini de lux, folosind date contabile false. Ulterior, autoturismele erau scoase din țară. Gruparea este formată din 14 persoane, coordonate de un lider aflat în urmărire internațională. În noiembrie 2025, procurorii au făcut percheziții în București, dar și în județele Iași și Ilfov. Atunci au fost ridicate documente, dispozitive informatice și alte probe esențiale pentru anchetă.

La data de 5 februarie 2026, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism –Structura  Centrală cu sprijinul autorităţilor italiene, au descoperit, într-un garaj situat într-o localitate rurală din Italia, 20 de autoturisme de lux, în valoare de aproximativ 1, 7 milioane euro,  achiziţionate de gruparea infracţională, în sistem leasing, în continuarea cercetărilor efectuate într-o cauză privind săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat şi  înşelăciune în formă continuată cu consecinţe deosebit de grave”, a anunțat DIICOT &Poliţia Capitalei. Autoritățile au dispus blocarea conturilor bancare, confiscarea a două lingouri de aur, sechestru pe alte șapte mașini de lux și sechestru pe bunuri imobile.

Timp de 30 de ani, mașinile erau furate din Occident și aduse în România, acum rețelele s-au inversat dar și perfecționat- folosesc sistemul financiar românesc pentru a obține legal bunuri scumpe, pe care apoi le materializează fraudulos în vestul Europei.