Finanţarea este asigurată din fonduri europene nerambursabile, prin Programul Operaţional Regional, axa 5, operaţiunea „Crearea unei imagini pozitive a României ca destinaţie turistică prin definirea şi promovarea brandului turistic naţional”.
Valoarea estimată a contractului de achiziţie publică este de 90.000 euro fără TVA, iar procedura de achiziţie este Cererea de ofertă, în conformitate cu legislaţia care reglementează domeniul achiziţiilor publice (OUG nr. 34/2006, cu modificările şi completările ulterioare şi HG nr. 925/2006 pentru aprobarea normelor de aplicare a OUG nr. 34/2006).
Criteriul de atribuire ales este oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic.
Potrivit MDRT, ofertanţii trebuie să aibă experienţă în realizarea a minimum trei planuri de marketing regional, pentru oraşe/municipii/regiuni care se referă la cel puţin trei dintre următoarele pieţe-sursă, respectiv Germania, Marea Britanie, Franţa, Austria şi Italia.
Firma câştigătoare va prezenta planul strategic care să definească strategiile generale de marketing pentru perioada 2011 - 2015, strategia de poziţionare, portofoliul de produse, publicul-ţintă, pieţele geografice, distribuţia, comunicarea, planuri operaţionale pentru produsele turistice cele mai importante oferite de Municipiul Bucureşti ca destinaţie turistică, precum şi un plan operaţional integrat.
MDRT precizează că cele două planuri vor specifica implementarea programelor, vor include manuale detaliate de execuţie şi vor descrie structura, precum şi sistemul participativ de operare a planurilor.
Pregătirea principiilor strategice şi a planurilor operaţionale de marketing ar trebui să dureze maximum nouă săptămâni şi să conţină trei rapoarte: un raport despre definirea principiilor strategice, un raport despre pregătirea planurilor operaţionale şi un raport final.
"Planul de marketing rezultat va fi primul produs de acest tip realizat în mod profesionist pentru municipiul Bucureşti. El va lua în considerare liniile strategice menţionate în master planul de turism şi va stabili obiectivele, strategiile şi tacticile de marketing de urmat în diferite pieţe-sursă, cu precădere pe produsul de tip 'city break', în vederea creşterii în mod substanţial a numărului de sosiri de turişti în capitală", se arată în comunicatul ministerului.
MDRT alocă 90.000 euro pentru planul de marketing turistic al Bucureştiului
Publicat la 21.04.2011, 12:25:25
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
13 din 16 echipe din SuperLiga au o casă de pariuri pe tricou. Anglia a interzis, România merge înainte
Piețe financiare
Curs euro valabil luni, 24 august: 5.2581 lei. OMV a pierdut 0.93% pe BVB
Piețe financiare
Ce urmărim săptămâna viitoare: INS publică estimarea PIB T2 2026 (estimare flash) și Eurostat - flash CPI Eurozonă, august 2026
Piețe financiare
