money.ro
ActualitateMarian Manolache

MDRT lucrează la studiul de fezabilitate al celei mai mari săli polivalente din România

Publicat la 15.06.2011, 14:42:38

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
MDRT lucrează la studiul de fezabilitate al celei mai mari săli polivalente din România

Proiectul este estimat la circa 50 milioane euro. Sala polivalentă va fi construită pe un teren situat în Complexul Sportiv Naţional "Lia Manoliu", în zona Patinoarului Flamaropol, teren care va fi pus la dispoziţie cu titlu gratuit, în vederea realizării sălii polivalente, Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, de către Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.

 

"Construcţia în Capitală a unei săli polivalente moderne şi multifuncţionale este un vis de douăzeci de ani al bucureştenilor şi al sportivilor de performanţă. În scurt timp, vom transforma acest vis în realitate. Am găsit, în cadrul Complexului Lia Manoliu, un teren aflat în proprietatea statului care pare a fi optim pentru realizarea unui asemenea obiectiv. Sper ca România să intre, în sfârşit, în rândul ţărilor care găzduiesc, în arene de acest tip, competiţii sportive de prestigiu. Sunt alături de marii sportivi români care aduc beneficii de imagine incomensurabile ţării noastre şi aştept ca şi ei să fie alături de mine în construcţia sălii polivalente de la Bucureşti", a declarat ministrul Elena Udrea.În cadrul complexului există deja săli de antrenamente pentru discipline sportive precum gimnastică, haltere, judo, box sau atletism, săli care sunt folosite în prezent de loturile naţionale sau olimpice. Totodată, în cadrul aceluiasi complex, există deja două bazine de înot acoperite, precum şi un bazin de înot descoperit, un stadion de atletism, patinoarul acoperit Mihai Flamaropol, dar şi terenuri ale Federaţiei Române de Baschet cu sală pentru jocuri.

Oficialii MDRT spun că existenţa acestora este necesară pentru omologarea viitoarei săli polivalente în vederea găzduirii de competiţii naţionale şi internaţionale şi totodată va reduce semnificativ costurile de execuţie ale obiectivului.

Tot în cadrul complexului există un hotel şi un restaurant pentru sportivi, fiind astfel asigurate şi spaţii de cazare. De asemenea, Complexul Sportiv Naţional "Lia Manoliu" beneficiază deja de toate utilităţile (apă, canalizare, energie electrică etc.).

Suprafaţa minimă de teren necesară construcţiei salii polivalente este de 50.000 de mp, suprafaţa estimată a viitoarei construcţii fiind de aproximativ 20.000 de mp (suprafaţa ar permite organizarea de competiţii sportive atât la nivel naţional cât şi internaţional pentru mai multe discipline sportive precum hochei, handbal, gimnastică, scrimă, box, baschet, volei etc.).

 

Sala polivalentă va beneficia de o parcare subterană de aproximativ 700 de locuri pentru 20.000 locuri în arenă, conform normativelor legale în vigoare. În plus, pe lângă locurile de parcare de la subsolul clădirii, există şi teren liber pe care pot fi amenajate încă aproximativ 1.000 de locuri de parcare.

 

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite