Grupul siderurgic şi minier rus Mechel, hărţuit de autorităţile ruseşti în ultimul timp, va realiza o ofertă publică primară (IPO) pentru activele sale miniere în 2009, urmând să creeze o subsidiară pentru afacerile din acest sector, potrivit unor relatări din presa rusă.
Directorul general pentru sectorul minier în cadrul Mechel, Igor Hafizov, a indicat data IPO-ului jurnaliştilor prezenţi la Forumul Economic din Iakuţia (regiune din nord-estul Siberiei), potrivit agenţiei de presă ruseşti Interfax, preluată de Reuters.
În februarie, directorul executiv al Mechel, Igor Ziuzin, declarase că Mechel va lista 20% din acţiunile activelor miniere, ceea ce va da o valoare de piaţă subsidiarei miniere de circa 20 miliarde dolari.
Primul ministru al Rusiei, Vladimir Putin, a acuzat Mechel, într-o intervenţie televizată din iulie, că practică preţuri prea mari pe piaţa rusească, pentru ca în săptămâna următoare să susţină că Mechel, companie listată la bursa new-yorkeză, face evaziune fiscală.
Atacurile premierului rus au înjumătăţit valoarea de piaţă a Mechel, la circa 8 miliarde dolari.
Sursa: NewsIn
Mechel şi-ar putea lista activele din sectorul minier în 2009
Publicat la 07.09.2008, 12:44:56
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Actualitate
Furnizorii de semnături electronice au depășit 200 de milioane de lei în afaceri, după extinderea obligațiilor fiscale digitale

Actualitate
Cum pregătești casa pentru iarnă fără să cheltuiești o avere

Actualitate
Optimism în vremuri tulburi: antreprenorii reuniți la Business Outlook Brașov mizează pe puterea lui „împreună”

Actualitate
Judecătorii au câștigat în instanță un „supliment de salariu” de aproape 5 miliarde de lei. CCR a respins sesizarea lui Bolojan

Actualitate
