"Astăzi (luni, n.r.) a fost publicat anunţul cu privire la selectarea Intermediarului Ofertei Publice Secundare de Vânzare de Acţiuni emise de S.N.G.N Romgaz S.A., derulată de către Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri (MECMA), prin Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie, pe piaţa reglementată administrată de Bursa de Valori Bucureşti", se arată în comunicat.
Anunţul a fost publicat simultan, atât pe plan intern, cât şi pe plan internaţional, în cotidianul Financial Times, regăsindu-se şi pe site-ul oficial al OPSPI.
"În scopul derulării Ofertei Publice Secundare Iniţiale şi al admiterii la tranzacţionare a acţiunilor emise de Societate, OPSPI intenţionează selectarea pe bază de licitaţie, ţinându-se seama de criterii de calitate şi cost ale serviciilor, a unei societăţi de servicii de investiţii financiare sau a unei instituţii de credit/a unui sindicat de intermediere, în calitate de intermediar al Ofertei Publice Secundare Iniţiale", se arată în anunţ.
Ministrul economiei, Ion Ariton, declara luni că statul român va scoate încă o dată la vânzare, la începutul anului viitor, pachetul de acţiuni deţinute la Petrom, va încerca să vândă 15% din Transelectrica şi va lista la Bursa de Valori Bucureşti 15% din Transgaz şi respectiv Romgaz.
Societăţi de servicii de investiţii financiare, instituţii de credit/sindicate de intermediere sunt invitate să depună oferte până la data limită de 29 decembrie 2011, ora 12:00
Romgaz are ca principal obiect de activitate extracţia şi înmagazinarea gazelor naturale. Romgaz asigură, alături de OMV Petrom, aproximativ două treimi din producţia anuală de gaze naturale a României. Acţionarul majoritar al companiei este Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, care deţine 85,01% din acţiuni, iar restul de 14,99% din acţiuni aparţine Fondului Proprietatea.
MECMA a publicat anunţul pentru intermediarul listării Romgaz pe BVB
Publicat la 28.11.2011, 13:52:55
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.





