La aproximativ 3 luni de la alegerile din Duma, mass-media din Rusia au suferit schimbări majore. Protestele şi nemulţumirile, care au urmat după alegerile din decembrie, au declanşat reacţii în lanţ, fiind dezbătute intens pe internet, dar şi la televiziune. În momentul în care zeci de mii de persoane au ieşit în stradă ca să denunţe fraudarea legislativelor şi abuzurile puterii, media a transmis ferm informaţiile către public. Tendinţa de liberalizare a fost însoţită de o explozie de ştiri pe blogosferă. În replică, prin televiziunile pe care le controlează, autorităţile şi-au intensificat dezbaterile şi discursurile despre reformă şi înnoirea Rusiei. Dar vocea puterii şi-a pierdut din monopolul asupra informării naţiunii iar realitatea începe să fie privită dintr-o altă perspectivă. Deşi numai 40% din populaţia Rusiei are acces la internet, publicul se implică din ce în ce mai mult în redactarea, citirea, comentarea şi raspândirea informaţiilor pe internet.
"Situaţia s-a schimbat, poate nu fundamental dar semnificativ. Mai ales că blogosfera a început să fie mai interesată de politică. Dacă luăm de exemplu, cazul prietenilor mei, până acum, doar 30% din ei scriau despre politică, acum procentul lor a crescut la 70-80% şi vorbim despre postări pur politice, investigaţii şi ştiri", declară blogger-ul Ilya Varlamov.



