Compania, însă, nu a detaliat ameninţările cu care se confruntă Sandberg, una dintre cele mai puternice femei din Silicon Valley.
Compania se aşteaptă să continue să plătească pentru serviciile de securitate la reşedinţa ei şi în timpul călătoriilor sale personale de la 1 octombrie până la 30 iunie anul viitor.
Sandberg, o apropiată a directorului gxecutiv al Meta, Mark Zuckerberg, a declarat în iunie că va părăsi gigantul reţelelor sociale după o perioadă de 14 ani în care a condus modelul de afaceri bazat pe reclame al companiei, adesea criticat.
Sub conducerea lui Sandberg, compania a fost, de asemenea, afectată de dezvăluirile în 2018 conform cărora compania de consultanţă britanică Cambridge Analytica a obţinut în mod necorespunzător date despre milioane de utilizatori din SUA, pentru a viza publicitatea electorală.



