Grupul german de retail Metro AG a anunţat miercuri că mizează pe o majorare cu 8-9% a vânzărilor în 2007 datorită achiziţiilor făcute la sfârşitul anului trecut şi creşterii diviziilor de electronice şi de vânzări en-gros, relatează Reuters.
Cel mai mare grup de retail din Germania, ale cărui vânzări au atins în 2006 nivelul record de aproape 60 miliarde euro (80 miliarde dolari), a anunţat miercuri că estimează creşterea profitului operaţional (EBIT) cu 6-8% în acest an.
"Am stabilit obiective ambiţioase şi suntem hotărâţi să le îndeplinim datorită creşterii constante a performanţei şi competitivităţii noastre", a declarat directorul executiv al Metro, Hans-Joachim Koerber, într-un comunicat.
Grupul Metro, al cărui sediu central se află la Dusseldorf, a declarat că profitul operaţional pentru anul 2006 a crescut cu 10%, până la 1,91 miliarde euro, sub nivelul mediu estimat pentru Reuters de un grup de analişti, care mizau pe un nivel al profitului operaţional de 1,963 miliarde euro.



