money.ro
🔔 Alerte
Piețe financiareMoney.ro

Metroul londonez perturbat de o grevă a conductorilor, în prima zi de reduceri în magazine

Publicat la 26.12.2011, 11:20:47

Distribuie:WhatsAppFacebookX
Metroul londonez perturbat de o grevă a conductorilor, în prima zi de reduceri în magazine
Urmărește money.ro pe Google News

Ca şi în 2010, conductorii de metrou au intrat în grevă pentru 24 de ore la apelul sindicatului Aslef pentru a obţine o creştere salarială şi o zi de concediu pentru cei obligaţi să lucreze în 'Boxing Day', zi de sărbătoare ce urmează zilei de Crăciun.

 

Toate liniile de metrou au fost afectate: două dintre ele au fost închise, unele funcţionau parţial, iar celelalte s-au confruntat cu perturbări. Cu o zi în urmă, metroul nu a funcţionat deloc, după cum este tradiţia de 25 decembrie în Marea Britanie.

 

În contextul mişcării de protest, clubul londonez de fotbal Arsenal şi-a amânat meciul împotriva celor de la Wolverhampton cu o zi, până marţi 27 decembrie. Pe de altă parte, disputarea meciului din Premier League dintre cluburile londoneze Chelsea şi Fulham a fost menţinută pentru luni.

 

Compania de transporturi în comun londoneză a anunţat că va pune în circulaţie autobuze suplimentare în zonele comerciale din centrul oraşului, pentru această primă zi de sold-uri.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește pe Google NewsAdaugă ca sursă preferată

Articole înrudite