Mihai Leu, simbol al performanței sportive în România -atât în box, cât și în automobilism- se confruntă din nou cu grave probleme de sănătate. Fostul campion mondial WBO a fost adus de urgență la Spitalul Fundeni cu elicopterul SMURD, în urma unei hemoragii interne. În prezent, se află internat la Terapie Intensivă.
„Starea este mai bună. Este a treia zi postoperator, după o intervenție complexă și foarte dificilă. Evoluția este în ameliorare”, a declarat reputatul profesor universitar Irinel Popescu. Mihai Leu a fost diagnosticat în urmă cu peste un deceniu cu o boală oncologică, pe care a reușit să o țină sub control o perioadă îndelungată. Potrivit președintelui Federației Române de Box, Vasile Cîtea, complicațiile recente au apărut în urma intervențiilor chirurgicale efectuate în lupta cu cancerul.
„Aseară a fost adus de urgență la București, din cauza unor complicații apărute în urma operațiilor. Am vorbit, azi-dimineață, cu fratele său, Victor Leu, și mi-a spus că este în continuare internat la Terapie Intensivă la Spitlul Fundeni. Sper și cred că va avea din nou puterea să treacă peste aceste momente dificile”, sunt veștile date de Vasile Cîtea.
În ciuda sprijinului oferit de Ion Țiriac, care s-a declarat dispus să acopere costurile unui tratament într-o clinică din Franța, Mihai Leu a ales să rămână în România, în grija medicilor români. Pe 13 februarie, sportivul admirat de milioane de români Mihai Leu a împlinit 56 de ani, vârstă la care continuă să facă performanță pe circuit.
Mihai Leu, un campion care a învins de două ori, în ring și în viață
Mihai Leu rămâne unul dintre sportivii emblematici ai României. Neînvins în ringul de box profesionist, unde a devenit campion mondial WBO la categoria semimijlocie în 1997, Leu s-a retras din activitate din cauza unei accidentări. Nu a renunțat însă la competiție: s-a reinventat ca pilot de raliuri, cucerind mai multe titluri naționale.
Chiar și în ciuda problemelor de sănătate, în vara lui 2024, Mihai Leu a reușit să revină spectaculos pe circuitul de viteză în coastă, ratând la limită titlul național la etapa de la Brașov.





