VIDEO Mihai Neșu a mâncat singur după 10 ani! Imagini incredibile și emoționante din viața lui
Publicat la 06.01.2021, 16:13:25
Fundația care îi poată numele jucătorului de 37 ani a postat imagini emoționante cu Mihai în timp ce acesta lua masa neajutat de nimeni, așa cum s-a întâmplat în ultimii 10 ani. A folosit doar de niște ustensile.
Pe 10 mai 2011, viața lui Mihăiță Neșu s-a schimbat definitiv după un accident survenit la antrenamente. Jucător pe atunci la FC Utrecht din campionatul olandez, fotbalistul s-a accidentat grav în urma coliziunii cu un coechipier care a căzut peste el. A fost transportat de urgență la spital, acolo unde a fost diagnosticat cu fractură de vertebră cervicală. De atunci, Neșu nu a mai putut să se miște de la gât în jos. A fost operat imediat, iar de la acel moment a început o recuperare medicală care se desfășoară și în momentul de față.
Şi cum un necaz nu vine niciodată singur, în anii care au urmat, fostul fotbalist şi-a pierdut ambii părinţi şi a fost părăsit şi de soţie. Cruntele evenimente din viață i-ar fi terminat pe mulţi în cazul său. Mihai Neşu însă a avut puterea de a se reinventa, primind o susţinere puternică şi din partea bunului său prieten, fostul mare fotbalist George Ogăraru. Şi treptat a progresat.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

People
PRO TV l-a „schimbat” pe Cătălin Măruță cu fiica lui! La doar 11 ani Eva Măruță, a semnat pentru un nou serial

People
Horoscop bani și carieră 8 octombrie 2026. Alegeri mai bine cântărite

People
Statul vrea să-i scoată pe copii din jocurile video! Tudor Dăescu: «România le-a luat locul din spatele blocului, iar acum vrea să le fure și spațiul care le-a mai rămas»

People
Cardiganul pentru bărbați: piesa subestimată a garderobei de toamnă

People
