Ministrul Educaţiei dă asigurări . Şcoala va începe pe 15 septembrie în toate unităţile de învăţământ din ţară, indiferent de starea în care se află, a anunţat ieri, la Cluj, Mihail Hărdău. Unii elevi vor fi însă nevoiţi să înceapă cursurile în plin şantier, pentru că multe şcoli de-abia acum intră în reparaţii. Ministrul are o explicaţie şi pentru acest fapt: rectificarea bugetară a venit prea târziu.
"Trebuie să fim naivi să credem că primim bani în luna august şi în luna septembrie, şi că nu vom avea şantiere în şcoli, această toamnă va fi caracterizată de şcoli în plin şantier, eu accept asta...."
Potrivit ministrului, toate reparaţiile vor fi terminate în 2008, când toate şcolile vor fi autorizate sanitar. Starea în care se află şcolile nu este singura problemă a ministrului . Mâine vor începe şi negocierile cu sindicatele pentru salarizarea cadrelor didactice.
"Împreună cu Ministrul de Finanţe, noi avem deja soluţiile pregătite, cu o ofertă care vizează creşterea salariilor profesorilor cu 60 la sută"



