"Obiectivul general al evaluării îl reprezintă analiza impactului socio-economic al Programului Naţional de Dezvoltare Rurală asupra dezvoltării durabile şi echilibrate a spaţiului rural românesc şi asupra priorităţilor comunitare, precum şi aprecierea eficacităţii, eficienţei şi relevanţei Programului", se arată în anunţul ministerului de resort.
De asemenea, potrivit anunţului, contractul este co-finanţat din fondurile FEADR (fonduri comunitare), prin PNDR, respectiv Măsura 511 de Asistenţă Tehnică.
Durata de derulare a contractului este de 15 luni începând de la data atribuirii contractului.
În plus, în anunţul MAPDR se arată că pentru atribuirea contractului se va lua în calcul "oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic".
Termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este 26 octombrie 2009, ora 16.00. Ofertele vor fi deschise în ziua de 27 octombrie.
Ministerul Agriculturii vrea să aloce peste 2,2 milioane lei pentru evaluarea PNDR
Publicat la 10.09.2009, 16:44:24
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Actualitate
Cum afectează deficitul bugetar dobânzile și cursul valutar

Actualitate
IMM-urile pot obține până la 45.000 de euro pentru verificarea securității produselor digitale

Actualitate
AI-ul începe să decidă în locul oamenilor. În viitor, mai toate cumpărăturile online vor fi asistate de AI

Actualitate
Scene de coșmar la bordul unui avion: piloții s-ar fi luat la bătaie, aeronava a coborât 5.000 m, Israelul a ridicat avioanele de luptă

Actualitate
