Potrivit unui comunicat de presă postat marţi pe site-ul Ministerului Culturii, Muzeul Naţional Brukenthal din Sibiu a comunicat, în 28 martie, "impasul financiar în care se află în privinţa plăţii utilităţilor pentru luna martie".
"Deficitul a fost produs de distribuirea dezechilibrată a subvenţiei acordate de Ministerul Culturii şi a veniturilor proprii", se arată în document.
Conform sursei citate, în 29 martie i s-a comunicat managerului Muzeului Brukenthal din Sibiu că situaţia a fost remediată, fiind alocată o suplimentare de 700.000 de lei doar pentru primul semestru al anului 2013.
"Cu toate acestea, managerul a ţinut o conferinţă de presă în data de 1 aprilie 2013, în care a prezentat tendenţios situaţia muzeului şi nu a arătat că soluţia a fost găsită cu maximă promptitudine. Managerul a anunţat, de asemenea, că a trecut la închiderea parţială a muzeului", mai spun reprezentanţii Ministerului Culturii.Potrivit acestora, "managerul a încălcat grav atât etica profesională, cât şi mandatul încredinţat de Ministerul Culturii".
"Pentru acest dublu motiv i s-a cerut să-şi prezinte de îndată demisia", scriu oficialii ministerului în comunicat.
Managerul Muzeului Naţional Brukenthal din Sibiu, Sabin Luca, a declarat, luni, că mai multe sedii ale muzeului, între care şi parterul Palatului Brukental, au fost închise, centralele termice au fost oprite, iar în birouri funcţionează doar un bec, după ce Ministerul Culturii a redus cu 22% bugetul instituţiei, suma fiind de nouă ori mai mică decât necesarul.

