Documentul din cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) a fost aprobat şi de Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului, respectiv de Ministerul Culturii.
„Cu toţii ne plângem că multe dintre siturile şi clădirile noastre sunt distruse, că cele care au fost renovate nu atrag destui turişti. În sfârşit, în România, s-a născut primul plan de acţiune care dă sarcini specifice ministerelor de a valorifica patrimoniul nostru”, a declarat Csilla Hegedüs, secretar de stat în cadrul MIPE.
Obiectivul general al planului de acţiune îl reprezintă valorificarea patrimoniului naţional cultural în vederea creşterii competitivităţii economice şi promovarea transformării socio-economice durabile în zonele rurale şi defavorizate.
„Patrimoniul cultural pe care l-am creat, aici, în România, este o valoare excepţională şi la nivel european. Vor fi rezultate tangibile din acest angajament: vom atrage mai mulţi turişti şi se vor crea locuri de muncă, deoarece vor fi necesare servicii noi, mai multe, mai bune”, a adăugat secretarul de stat în cadrul Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene.



